Dictatorul comunist al Coreei de Nord, Kim Jong-un, a dezvăluit, cu ocazia unui discurs prilejuit de aniversarea armistiţiului care a pus capăt războiului din peninsula coreeană, ce rol joacă arsenalul nuclear al ţării sale.
„Arsenalul nuclear din Coreea de Nord a asigurat securitatea țării și va continua să facă acest lucru şi în viitor”, a afirmat Kim Jong-un într-un discurs adresat veteranilor cu ocazia celei de-a 67-a aniversări a armistițiului care a pus capăt războiului dintre Coreea de Nord şi cea de Sud în 1953, titrează italienii de la RaiNews.
„Graţie arsenalului nostru nuclear descurajant, sigur şi eficient, în ţara noastră nu se va mai auzi cuvântul război. Securitatea noastră națională și viitorul nostru vor fi asigurate pentru eternitate”.
Coreea de Nord trebuie să aibă „putere absolută” pentru „a preveni și a opri războiul” pentru a face în aşa fel încât să nu se mai petreacă „un conflict precum cel din anii 1950”.
Țara „a parcurs calea autodezvoltării către energia nucleară și a devenit în sfârșit o țară care se poate apăra în mod fiabil și susţinut împotriva presiunilor de mare intensitate, a amenințărilor militare și a șantajului forțelor ostile imperialiste și reacționare”.
„Pe pământul nostru nu va mai exista război” – a concluzionat Kim Jong-un, „iar securitatea noastră națională și viitorul nostru vor fi garantate într-un mod ferm și permanent, graţie metodelor noastre descurajante fiabile, eficiente și autodefensive”, motiv pentru care „orice țară care îndrăznește să subestimeze Coreea de Nord va plăti un preț ridicat”, a conchis liderul nord-coreean.