Kim Jong Un a ordonat lansarea primului satelit spion de recunoaştere militară al Coreei de Nord

Kim Jong Un a ordonat lansarea primului satelit spion de recunoaştere militară al Coreei de Nord, a cărui construcţie tocmai a fost finalizată, a anunţat, miercuri, agenţia oficială nord-coreeană de presă KCNA, relatează AFP.

Dictatorul nord-coreean Kim Jong Un a ordonat, în timpul unei vizite la Agenţia spaţială nord-coreeană, ca ”primul satelit spion de recunoaştere militară (al Coreei de Nord), finalizat în aprilie, să fie lansat la data prevăzută”, potrivit KCNA.

Dictatorul, care a inspectat împreună cu fiica sa Administraţia Naţională nord-coreeană de Deazvoltare Aerospaţială (NADA), nu a oferit însă detalii despre data lansării.

El a vorbit în faţa personalului agenţiei spaţiale şi a cerut desfăşurarea ”mai multor sateliţi de recunoaştere pe diferite orbite”.

Dotarea cu o tehnologie de recunoaştere militară reprezintă ”o sarcină primordială de îndeplinit”, a subliniat Kim Jong Un, în vederea contracarării, în opinia sa, a agresiunii Coreei de Sud şi Statelor Unite.

Phenianul a lansat și prima rachetă balistică intercontinentală

El face aceste declaraţii la câteva zile după ce Phenianul a dat asigurări că a efectuat cu succes prima lansare a noii sale rachete balistice intercontinentale (ICBM) cu combustibil solid – un progres major în programul de înarmare nord-coreean.

În decembrie 2022, Coreea de Nord anunţa că a efectuat un ”test final important” în dezvoltarea unui satelit spion.

Aceste declaraţii au fost puse imediat la îndoială de către experţi, care subliniau calitatea proastă a imaginilor care ar fi fost făcute din satelit.

Dezvoltarea unui satelit spion de recunoaştere militară era unul dintre proiectele majore ale programului apărării nord-coreene, prezentat de către Kim Jong Un în 2021.

Kim Jong Un a tăiat panglica unui nou cartier

Coreea de Nord a sărbătorit duminică finalizarea a 10.000 de noi apartamente în districtul Hwasong nou construit din Phenian, anunţă agenţia de stat KCNA, citată de Reuters.

La ceremonie a participat liderul Kim Jong Un, care a avut alături înalţi oficiali guvernamentali, inclusiv pe Kim Tok Hun, premierul cabinetului.

Ceremonia vine la două luni după ce Kim a început în februarie un alt proiect de locuinţe care a fost descris de KCNA ca „încă un bulevard luxos al socialismului, plin de oameni fericiți”. În 2021, Coreea de Nord a anunţat planuri de a construi 50.000 de apartamente noi în capitală pe parcursul a cinci ani.

 

 

De atunci, Coreea de Nord a declarat că a continuat cu o serie de proiecte de construcţie, dintre care unele sunt încă în desfăşurare, pe fondul suspiciunilor străine cu privire la penuria de alimente.

Kim a spus că proiectul de locuinţe este un plan extrem de apreciat, care este promovat ca o „prioritate supremă” de către Partidul Muncitorilor din Coreea şi de către stat şi şi-a reafirmat ideea de a face din Phenian un oraş „renumit în întreaga lume”, potrivit KCNA.