Ministrul de externe al țării, Ri Yong Ho, a declarat reporterilor de la New York că decizia finală ar fi fost luată de seful său, Kim Jong Un. Ri urma să se adreseze vineri Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite, dar a renunțat.
“ Acest lucru ar putea fi cel mai puternic test cu bombe pe bază de hidrogen peste Oceanul Pacific. În ceea ce privește măsurile care vor fi luate, nu stiu ce va face Kim Jong Un.”, a declarat Ri.
Comentariile lui Ri au apărut la scurt timp după ce Kim a spus că Trump va "plăti scump" pentru că a amenințat cu "distrugerea totală" a Coreei de Nord în timpul discursului său ONU marți.
Într-o declarație directă rară, Kim a spus că "va lua în considerare, cu seriozitate, exercitarea unui nivel corespunzător, cel mai înalt al contramăsurilor din istorie".
“Aș dori să îl sfătuiesc pe Trump să își selecteze cu grijă cuvintele și să fie atent la ce vorbește atunci când vorbește în fața lumii”, a declarant Kim.
O mână de analiști din Coreea de Nord consideră că aceasta este prima dată când Kim Jong Un a transmis o amenințare în propria persoană.
Întrebată dacă vrea să răspundă declarației lui Kim, secretarul de presă al Casei Albe, Sarah Sanders, a declarat joi seara la CNN: "Nu în acest moment".
Coreea de Nord a fost programată să vorbească la Adunarea Generală a ONU în noaptea de vinery, dar a renunțat. Țara ar putea primi o altă programare în altă perioadă.