Coreea de Nord, o ţară oricum aflată într-o situaţie dificilă, a fost acum lovită şi de inundaţii şi de efectele pandemiei de coronavirus. Care este planul lui Kim Jong Un pentru a contracara toate acestea?
Kim Jong Un, liderul din Coreea de Nord, a ordonat o campanie naţională de 80 de zile pentru a relansa economia, aflată în dificultate. Totul are loc înainte de organizarea în luna ianuarie a anului viitor a unui congres excepţional al partidului unic, au relatat media oficiale, citate de AFP.
Decizia a fost adoptată în cadrul unei reuniuni a Partidului Muncitorilor şi survine după recentele inundaţii din Coreea de Nord, dar şi în contextul pandemiei de COVID-19. Aceste două evenimente au slăbit şi mai mult economia aflată deja în criză a Coreei de Nord, o naţiune extrem de izolată.
Campaniile de mobilizare în masă, prin care li se cere nord-coreenilor să efectueze ore suplimentare şi să se achite de noi sarcini, sunt o obişnuinţă în Coreea de Nord odată cu apropierea unor mari evenimente.
Numită „luptă” în coreeană de către agenţia de presă oficială KCNA, conform terminologiei militariste folosite de Phenian, ea a fost calificată drept „campanie”, un termen mai diplomatic, în versiunea în engleză.
Participarea la „lupte”, mijloc de a măsura loialitatea populaţiei faţă de regim
„Am obţinut realizări istorice datorită eforturilor noastre costisitoare, depăşind cu curaj în acest an provocări şi dificultăţi de o gravitate fără precedent. Însă nu trebuie să ne culcăm pe lauri”, a scris agenţia de presă. „Ne confruntăm în continuare cu provocări care nu pot fi neglijate şi avem numeroase obiective de atins în acest an”, a insistat KCNA, potrivit Agerpres.
Participarea la aceste „lupte” epuizante este urmărită cu mare atenţie şi folosită ca un mijloc de a măsura loialitatea populaţiei faţă de regim. Precedentele au fost denunţate de grupurile de apărare a drepturilor omului, în opinia cărora nu este vorba decât despre muncă forţată.
Partidul urmează să prezinte un plan pentru dinamizarea economiei la congresul excepţional din ianuarie, primul din ultimii cinci ani. Coreea de Nord suferă de o proastă gestionare a economiei, iar planul precedent a fost abandonat discret la începutul anului.
În august, o sesiune plenară a Partidului Muncitorilor a recunoscut că „obiectivele menite a întări economia naţională au fost mult întârziate”. Economia a fost de asemenea puternic afectată de sancţiunile internaţionale menite a constrânge Phenianul să renunţe la programele sale nucleare şi balistice, care au avansat rapid sub conducerea lui Kim Jong Un.
Experţii se aşteaptă ca Phenianul să prezinte sâmbătă punerea în aplicare a acestor noi programe cu ocazia celei de-a 75-a aniversări a Partidului Muncitorilor.