Kingston Technology Corporation, liderul mondial independent în produse de memorie, anunţă creşterea veniturilor globale la un prag record de 6,5 miliarde dolari în 2010, reprezentând cel mai ridicat nivel obţinut de companie în istoria sa de 24 de ani.
Creşterea vânzărilor cu 2,4 miliarde dolari faţă de anul 2009 este datorată în primul rând creşterii preţului mediu de vânzare şi creşterii volumului de produse vândute.
“Compania noastră s-a bucurat de avantajul oferit de îmbunătăţirea economiei la nivel global, dar şi de câteva oportunităţi norocoase, care ne-au permis să ne obţinem cel mai bune vânzări în 2010,” a declarat David Sun, cofondator, Kingston.
În 2010, Kingston a observat o tendinţă de majorare a preţului mediu de vânzare pentru majoritatea gamelor sale de produse, în special în perioada primului trimestru, o tendinţă care a continuat pe tot parcursul anului. Cererea a fost susţinută atât de clienţii corporate, cât şi de utilizatorii obişnuiţi, fapt evidenţiat de creşterea în segmentele OEM şi Flash.
Veniturile Kingston în 2009 s-au situat în jurul valorii de 4,1 miliarde dolari. 2007 a reprezentat al doilea an cu cele mai mari vânzări, veniturile ajungând la valoarea de 4,5 miliarde dolari. Kingston a atins pentru prima oară pragul de un miliard dolari în vânzări globale în anul 1995. În 2004 a depăşit acest prag cu două miliarde dolari, iar în 2005 cu trei miliarde dolari.