Kirilo Budanov, şeful serviciul de spionaj al armatei ucrainene – GUR, a declarat într-un interviu pentru Vocea Americii că Moldova a luat măsuri eficiente şi planurile Kremlinului de a înlocui conducerea de la Chişinău sunt sortite eşecului.

Încercările Rusiei sunt sortite eșecului

Şeful GUR susține că situaţia nu este cea mai uşoară pentru Republica Moldova, în condiţiile în care Rusia încearcă să răstoarne Guvernul constituţional, dar este încrezător că aceste tentative – despre care chiar Ucraina a avertizat Chişinăul – sunt sortite să eșueze.

„În ceea ce priveşte schimbarea guvernului, trebuie să vă uitaţi la persoana care a venit. A venit Dorin Recean, este o persoană foarte profesionistă (…). Prin urmare, este clar că situaţia nu este cea mai uşoară pentru Moldova. Este vorba în special despre încercările Federaţiei Ruse de a răsturna guvernul constituţional. Ei bine, după cum puteţi vedea, nu au reuşit până acum. Au fost luate o serie de măsuri, care sunt sigur că vor da rezultate, şi toate aceste planuri vor eşua din nou. Au eşuat deja parţial. Este încă în faşă, aşa cum se spune”, a declarat Kirilo Budanov în interviul pentru sursa citată.

Întrebat cât de important a fost pentru Ucraina să transmită aceste informaţii conducerii de la Chișinău şi cât de mari erau riscurile, Budanov a precizat următoarele: „Aşa cum am spus, setul de măsuri care au fost luate şi sunt luate fac imposibile încercările Rusiei”.

Rusia ar avea un plan de a destabiliza Republica Moldova

Dorin Recean, fost consilier prezidenţial pe teme de securitate şi fost ministru de Interne, a fost învestit pentru funcția de premier al Republicii Moldova pe 16 februarie, la nici o săptămână după ce fostul premier Natalia Gavriliţa şi-a anunţat demisia, invocând faptul că mandatul său s-a axat pe criza economică, iar acum prioritatea este securitatea ţării.

Dorin Recean a prezentat trei direcţii mari ale programului său de guvernare: măsuri anticorupţie, investiţii şi securitate.

Pa 13 februarie, preşedinta Maia Sandu a confirmat că autorităţile din Republica Moldova au dejucat un plan al Moscovei de a destabiliza țara prin acţiuni subversive, inclusiv luări de ostatici şi atacuri asupra unor instituţii, în care ar fi urmat să fie implicaţi cetăţeni „cu pregătire militară” din Rusia, Belarus, Serbia şi Muntengru.

Ucraina respectă integritatea şi suveranitatea Republicii Moldova

De atunci, relațiile între Moscova şi Chişinău s-au înăsprit, iar Rusia a acuzat Ucraina că se pregăteşte de o „invazie” în Transnistria. Preşedintele Volodimir Zelenski a infirmat săptămâna trecută astfel de intenţii şi a precizat că Ucraina respectă integritatea şi suveranitatea Republicii Moldova, iar Transnistria aparține Republicii Moldova.

Kievul a confirmat că şi-a întărit securitatea la graniţa cu teritoriul separatist al Republicii Moldova, precizând că face acest lucru doar pentru a contracara o eventuală provocare din partea forţelor ruse care sunt staţionate în Transnistria. Este vorba de efective de circa 1.600 de soldaţi pe care Moscova îi menţine în Transnistria de la începutul anilor 90, chiar dacă în 1999 şi-a asumat un angajament internaţional de a-i retrage.