Din totalul creditelor intermediate anul trecut, 57% au fost credite ipotecare standard, 30% credite de nevoi personale fără garanţii, 10% credite pentru IMM-uri şi 3% credite Prima Casă.
Cea mai mare creştere s-a înregistrat pe segmentul creditelor acordate IMM-urilor, cu un volum triplu faţă de 2014, urmată de o creştere cu 64% a creditelor de nevoi personale şi 31% creştere a creditelor ipotecare standard.
"În 2015 am înregistrat un record al ultimilor şapte ani, din toate punctele de vedere: credite intermediate, număr de clienţi, cifră de afaceri, extindere naţională. Strategia de dezvoltare în 2015 a fost să capitalizăm pe punctele forţe ale anului, adică stabilitate politică şi monetară, creştere economică, micro inflaţie, macro lichiditate, ceea ce în plan financiar au condus la bani (credite) ieftini şi o cerere solvabilă în creştere", a declarat Anca Bidian, CEO Kwi Finance.
"Tendinţele anului trecut se vor păstra şi în 2016, dar vom fi atenţi şi la punctele slabe şi/sau provocările posibile chiar dacă nu ştim acum cât de probabile într-un an electoral, potenţiale dezechilibre economice, schimbări legislaţie şi/sau fiscalitate sau insecuritate regională", a mai spus Bidian.
Principalele obiective ale anului 2016 sunt creşterea cu 30% a volumul de credite intermediate faţă de anul trecut şi extinderea reţelei naţionale.
Până în prezent, Kiwi Finance (înfiinţată în anul 2003) a intermediat credite în valoare de 810 milioane euro, fiind prezenţa în 35 de oraşe ale României.