„A fost clar pentru toată lumea că avem nevoie de un fond de relansare. Vreau să spun foarte clar că o astfel de soluţie comună este în interesul Germaniei, întrucât lucrurile pot merge bine pentru Germania doar dacă merg bine şi pentru Europa”, a transmis Angela Merkel după summitul UE, potrivit Reuters.
Proiect privind un nou buget multianual
Ursula von der Leyen, preşedintele Comisiei Europene, a declarat la summit pe 6 mai Comisia Europeană urmează să prezinte un proiect privind un nou buget multianual, care va include un plan de finanţare a relansării economice după criza pandemiei, conform Politico.eu
Giuseppe Conte, premierul Italiei a declarat că a fost acceptată ideea că „fondul de relansare este necesar şi urgent. S-au înregistrat progrese majore, de neconceput în urmă cu câteva săptămâni, în cadrul summitului Consiliului European care tocmai s-a încheiat”, potrivit cotidianului La Repubblica.
De asemenea, Emmanuel Macron, preşedintele Franţei, a pledat pentru o abordare „care să meargă mai departe, să fie mai puternică în sensul suveranităţii europene. Se conturează un consens pentru consolidarea autonomiei strategice europene”, potrivit cotidianului Le Figaro.