Şefii de stat şi de guvern au agreat ca evoluţiile privind pandemia de COVID-19 să fie abordate, de o manieră regulată, la nivelul Consiliului European. Consiliul European a încurajat Comisia Europeană şi statele membre să continue efortul de coordonare, cu accent pe măsurile de carantinare.
Preşedintele Klaus Iohannis a participat, joi şi vineri, la Bruxelles, la reuniunea Consiliului European, context în care a afirmat că este necesară găsirea unei soluţii pentru punerea la dispoziţia statelor membre a vaccinurilor, imediat ce acestea vor fi disponibile.
Liderii europeni au discutat despre viitorul relaţiei dintre Uniunea Europeană (UE) şi Marea Britanie, schimbările climatice, coordonarea la nivelul Uniunii în contextul pandemiei de COVID-19, relaţiile UE-Africa, evoluţiile din vecinătatea estică a Uniunii, cu accent pe Belarus şi cazul Navalnîi, precum şi situaţia din regiunea Mediteranei de Est.
Măsurile de restricţie a liberei circulaţii
Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, cu privire la situaţia epidemiologică legată de pandemia de COVID-19, aceştia au subliniat măsurile luate până în prezent pentru asigurarea unei abordări coordonate la nivelul Uniunii, inclusiv în ceea ce priveşte măsurile de restricţie a liberei circulaţii în răspunsul împotriva pandemiei, în linie cu recomandarea Consiliului UE, recent adoptată.
Consiliul European a încurajat Comisia Europeană şi statele membre să continue efortul de coordonare, cu accent pe măsurile de carantinare, urmărirea transfrontalieră a contacţilor, strategiile de testare şi metodele de evaluare comună a testărilor, recunoaşterea reciprocă a testelor, precum şi cu privire la restricţiile temporare pentru călătoriile neesenţiale la nivel UE.
Consiliul European a luat notă de evoluţiile cu privire la dezvoltarea şi distribuţia vaccinurilor, subliniind importanţa asigurării unui acces corect şi facil, din punct de vedere financiar, la vaccinuri.
Abordare unitară legată de pandemie
De asemenea, Consiliul European a încurajat consolidarea cooperării în acest domeniu la nivel global. Şefii de stat şi de guvern au agreat ca evoluţiile privind pandemia de COVID-19 să fie abordate, de o manieră regulată, la nivelul Consiliului European.
„Preşedintele Klaus Iohannis a reliefat faptul că România împărtăşeşte preocuparea cu privire la ritmul accelerat de creştere a numărului de cazuri de infectare cu COVID-19.
Preşedintele României a subliniat că este crucială consolidarea cooperării între statele membre, precum şi faptul că va fi necesară găsirea unei soluţii pentru punerea la dispoziţia statelor membre a vaccinurilor, imediat ce acestea vor fi disponibile”, arată Administraţia Prezidenţială.
Foto: INQUAM / Ilona Andrei