Președintele Klaus Iohannis a dat lovitura. Șeful statului și-a asigurat practic și al doilea mandat de președinte la Palatul Cotroceni. Ultima decizie a celor de la Curtea Constituțională l-a transformat practic pe Iohannis într-un președinte cu mandatul prelungit.
O înfrângere cât o victorie pentru președintele Klaus Iohannis. Deși cei de la CCR au invalidat practic întrebarea din referendumul din 26 mai convocat de președinte, aceasta este o mare victorie pentru Iohannis. Jurnalistul Dan Andronic dezvăluie cum își poate transforma Iohannis înfrângerea într-o mare victorie.
“Referendumul de modificarea Constituției convocat de președintele Klaus Iohannis a fost respins de CCR.
Prima tentație este să spui că această decizie reprezintă un dezastru pentru Cotroceni.
Eu o să vă propun o altă perspectivă: Klaus Iohannis a ieșit întărit din această confruntare. Electoratul fidel președintelui și luptei anticorupție va spune că Mafia este mai puternică decât voința Poporului.
Reprezentantul ei, Klaus Iohannis a încercat să transpună voința poporului în lege, iar sistemul “ticăloșit” s-a opus!
Klaus Iohannis prin convocarea referendumului și-a făcut treaba așa cum se aștepta din partea lui, a marcat puncte în bătălia pentru Cotroceni, iar PNL a ajuns partidul numărul unu.
Prin decizia de astăzi, al cărui fundament nu-l pun în discuție pentru că nu mă pricep, Judecătorii Curții Constituționale i-au asigurat al doilea mandat”, spune jurnalistul într-un editorial pentru evz.ro.