Klaus Iohannis a tranșat scandalul PNL – USR PLUS în favoarea liberalilor, dar riscă să fie expus represaliilor din parte partidului din care face parte Vlad Voiculescu, crede Dan Andronic.
Într-un editorial scris pentru evz.ro, jurnalistul descurcă ițele scandalului care a cutremurat coaliția aflată la guvernare.
Klaus Iohannis a tranșat scandalul PNL – USR PLUS în favoarea liberalilor. USR PLUS joacă dur
”O scenetă interesantă s-a derulat timp de două zile în coaliția de guvernare. Scandalul legat de revocarea lui Vlad Voiculescu și-a consumat primele două acte. Nu reiau toate amănuntele, sunt convins că ați urmărit ce s-a întâmplat.
Ceea ce o să încerc să deslușesc este adevărata miză a scandalului. Cei de la USR, prin Dan Barna și Dacian Cioloș ne-au spus că Vlad Voiculescu a fost schimbat pentru că “în sănătate este un sistem nu doar căpuşat şi corupt de ani de zile. Este un sistem în care s-au osificat nişte tectonice, nişte zone de interes pe care Vlad tocmai începe să le deranjeze şi atunci normal că este un entuziasm general: ‘Hai să scăpăm de Vlad Voiculescu!”. În acest context, copreşedintele USR-PLUS a amintit că Vlad Voiculescu tocmai a lansat concursul pentru casele judeţene de asigurări de sănătate. O acuzație gravă care însă nu a fost urmată de nici o precizare.
Nici nu prea avea cum…
După cum dezvăluia Bogdan Tiberiu-Iacob „șeful Casei e cel care decide cu adevărat ce bani merg în județe. Deci pâinea și cuțitul sunt la președintele CNAS. Acolo unde șef a fost instalat recent de Vlad Voiculescu, în persoana lui Adrian Gheorghe. Un apropiat al legendarului Nic Voiculescu, soția sa, Alexandra Năstase, fiind membră a Aspen Institute România, care îl are pe Nic drept membru fondator și om din board cu mare influență în grup. Același Aspen care l-a avut bursier pe Vlad Voiculescu.
Jocul dur al USRPLUS din aceste zile nu vizează neapărat menținerea lui Voiculescu la minister, un meci deja încheiat, ci garanția dată de PNL că nimeni nu se va atinge de conducerea CNAS.”
O presupunere mult mai aproape de adevăr.
Ce se ascunde în spatele demiterii lui Vlad Voiculescu?
Am remarcat liniștea cu care premierul Florin Cîțu a privit zbaterea lui Cioloș&Barna, fiind mai mult decât sigur că energia de care dădeau dovadă se va epuiza repede. Ca și când știa că nici una din amenințările aruncate de cei doi lideri politici nu va avea finalitate.
De unde venea această liniște?
De la Cotroceni. În mod cert, revocarea lui Vlad Voiculescu a fost (și) decizia lui Klaus Iohannis, nenumărați membri ai PNL vorbindu-mi despre faptul că președintele României are o relație extrem de strânsă cu premierul Cîțu. Formula intrată în folclorul politic – „guvernul meu” – fiind sută la sută acoperită de realitatea zilelor noastre.
Ce l-a supărat pe Klaus Iohannis?
Posibil, investigația pornită de Vlad Voiculescu din care urma să aflăm că cifrele deceselor comunicate zilnic sunt false. O problemă de metodologie susținea disperat fostul ministru al Sănătății, o problemă majoră de credibilitate afirmă jurnaliștii.
Este cert că Vlad Voiculescu a călcat pe un mușuroi de furnici. Numai că nu cred că a vrut să distrugă Mafia din Sănătate, ci a încercat să înlocuiască niște șmecheri. Cu unii noi, mai hămesiți, dar care pompaseră bani buni în imaginea VV-ului. Dacă s-ar fi rezumat numai la asta, poate că mai era încă ministrul Sănătății, după negocieri laborioase. Dar a vrut tot! Iar așa ceva nu se poate întâmpla!
De ce a cedat așa repede USR?
Simplu, pentru că au înțeles că intră într-o luptă pe care nu o pot câștiga. Nu au aliați în Parlament cu care să formeze o nouă majoritate, nu pot pleca de la guvernare în urma unui scandal politicianist, nu pot părăsi niște ministere în care se învârt miliarde de euro de dragul unuia ca Vlad Voiculescu.
Ce ar putea obține? Promisiunea, sau chiar un protocol din care să rezulte că un asemenea moment nu se mai repeta. Că proiectele de miliardele de euro care stau în pixul lui Drulă, Năsui sau Ghinea nu vor fi transformate într-un coșmar.
Numai că eu, în locul lui Klaus Iohannis, aș fi foarte atent cu ceea ce se va întâmpla în viitor. Băieții ăștia nici nu uită, nici nu iartă!”, scrie Dan Andronic.
Sursa foto: INQUAM Photos, Alexandru Busca.