Președintele Klaus Iohannis a retrimis, în cursul zilei de luni, o lege importantă înapoi în Parlament, pentru reexaminare. Documentul vizează modificarea şi completarea Legii nr. 295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor.
Preşedintele Klaus Iohannis solicită Parlamentului reexaminarea legii potrivit căreia persoanele condamnate pentru diverse infracţiuni nu au dreptul să deţină arme. Actul normativ vizează modificarea şi completarea Legii nr. 295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor.
Ce arată Klaus Iohannis
Şeful statului arată în cererea de reexaminare că legea instituie reglementări care asigură transpunerea în legislaţia internă a dispoziţiilor Directivei de punere în aplicare (UE) 2019/69 de stabilire a specificaţiilor tehnice pentru armele de alarmă şi de semnalizare în temeiul Directivei 91/477/CEE a Consiliului privind controlul achiziţionării şi deţinerii de arme, precum şi prevederi care stabilesc cadrul legal naţional pentru punerea în aplicare a Regulamentului delegat UE 2019/686.
De asemenea, el indică faptul că actul normativ modifică o prevedere a legii actuale în sensul restrângerii dreptului de a deţine arme letale doar persoanelor care sunt inculpate sau au fost condamnate, prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, pentru infracţiuni săvârşite cu violenţă, pentru infracţiuni prevăzute de Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, pentru infracţiunea de trafic de persoane, infracţiuni de furt, cămătărie, ameninţare, şantaj, braconaj, contrabandă, infracţiuni prevăzute de Legea nr. 205/2004 privind protecţia animalelor şi infracţiuni privind regimul armelor şi al muniţiilor.
Iohannis subliniază că, în prezent, această restrângere se aplică tuturor persoanelor care au fost condamnate, prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, la pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii mai mare de un an, cu executare, pentru orice infracţiuni comise cu intenţie, precum şi persoanelor care sunt inculpate pentru săvârşirea unor fapte penale, cu intenţie.
„Considerăm că modificarea dispoziţiilor alin. (1) al art. 14 din Legea nr. 295/2004 în sensul relaxării condiţiilor de acordare a autorizaţiei de procurare a armelor letale, pentru persoane condamnate definitiv sau care au calitatea de inculpaţi, nu este oportună, îndepărtându-se de la scopul urmărit de legislaţia europeană în materie”, spune şeful statului în cerere.
El indică faptul că o prevedere prin care persoanele inculpate pentru săvârşirea oricărei fapte penale, cu intenţie, erau exceptate de la posibilitatea acordării autorizaţiei de procurare a armelor letale a fost introdusă în Legea nr. 295/2004 la finalul anului trecut, prin Legea nr. 196/2019.
Anunțul președintelui
„Considerăm că modificarea repetată, la intervale mici de timp a actelor normative care reglementează relaţii sociale în domenii sensibile, precum regimul armelor şi muniţiilor, este de natură să submineze eforturile de a crea o legislaţie coerentă şi predictibilă”, subliniază Iohannis.
Sursă foto: INQUAM Photos, George Călin