În cadrul discursului de la recepția de Ziua Națională a României de la Palatul Cotroceni, Klaus Iohannis a evocat amintirea celor care, însuflețiți de patriotism și conduși de viziunea unei națiuni moderne, au înfăptuit Marea Unire de la 1 Decembrie 1918.
Klaus Iohannis a făcut anunțul chiar de 1 Decembrie. Mesaj pentru toți românii de Ziua Națională
„Valorile și idealurile în care au crezut și pentru care s-au jertfit înaintașii noștri în Primul Război Mondial, pe Jiu, la Dragoslavele ori în bătăliile de la Mărășești, Mărăști și Oituz sunt temelia României puternice. Aceste valori și idealuri ne-au dat mereu forța de a merge înainte, chiar și în cele mai dificile vremuri. Însă tocmai astfel de puncte de cotitură ne arată care ne sunt adevăratele repere, clarifică diferența dintre bine și rău și ne determină să ne asumăm principiile în care credem.
Dificultățile ne întăresc și dau semnificație mesajului Zilei noastre Naționale peste generații, și anume că, în momentele majore ale istoriei, noi, românii, suntem solidari, punem în valoare ceea ce ne unește și devenim, împreună, mai puternici și mai respectați”, a declarat, joi, Klaus Iohannis.
El a ținut să precizeze faptul că Ziua Națională din acest an „ne găsește într-un nou context tensionat, provocat de războiul Federației Ruse împotriva Ucrainei, un stat independent și suveran, care dă lumii întregi, de peste nouă luni, un vibrant exemplu de luptă pentru apărarea libertății și a democrației”. De aceea, Klaus Iohannis consideră că avem mare nevoie să ne consolidăm încrederea în valorile euroatlantice și să nu ne îndepărtăm de ele.
„Războiul de la granițele noastre a declanșat o criză de securitate, o criză energetică și o criză umanitară și a generat, totodată, o ascensiune a extremismelor și a discursului urii. Trăim timpuri foarte complicate, care ne pun la încercare și ne testează inclusiv sistemul de valori.
Izolaționismul și teoriile populiste care clamează un fals naționalism arhaic sunt perfide și deopotrivă periculoase, pentru că găsesc teren fertil mai ales în timpuri dominate de crize profunde, așa cum se întâmplă acum. Când oamenii se simt debusolați, apăsați de grijile prezentului, ei cad mai ușor pradă manipulării și dezinformării”, a adăugat președintele României.
Klaus Iohannis încurajează partidele politice să crească veniturile românilor
Klaus Iohannis a îndemnat, totodată, partidele politice, să ia măsuri pentru a majora veniturile populației pentru a putea crește bunăstarea și nivelul de trai din România.
„Țara noastră se află deja pe un drum plin de schimbări, de reforme, dar românii au nevoie de progrese cât mai tangibile și imediate pentru creșterea bunăstării și a nivelului de trai”, a afirmat Klaus Iohannis.
„România de astăzi este un pilon de securitate într-o zonă geopolitică marcată de incertitudine și o țară stabilă, care a făcut progrese semnificative în ultimii ani, inclusiv reforme consistente în domeniul justiției. Această realitate este recunoscută și de Comisia Europeană, care a dat undă verde ridicării Mecanismului de Cooperare și Verificare pentru țara noastră. Este o nouă dovadă incontestabilă că România se dezvoltă accelerat și este un membru puternic al marii familii europene.
În anii care vor urma, mai avem multe de făcut pentru a clădi o țară realmente prosperă, rezilientă și o voce fermă într-o lume aflată într-o perpetuă transformare. Cetățenii au, în mod firesc, mari așteptări de la clasa politică, mai ales în această perioadă dificilă. Ne aflăm deja pe un drum plin de schimbări, de reforme, de eforturi de modernizare a statului, a instituțiilor, a serviciilor publice și a infrastructurii.
Este un proces de durată, pe care eu îl văd ireversibil, dar românii au nevoie de progrese cât mai tangibile și imediate pentru creșterea bunăstării și a nivelului de trai. Țara noastră are la dispoziție fonduri suficiente, prin Planul Național de Redresare și Reziliență și alte programe europene, pentru a produce schimbările necesare și îndemn autoritățile să uzeze toate instrumentele disponibile”, a explicat președintele României.