Klaus Iohannis a fost extrem de activ în aceste zile. Președintele a reușit să capteze atenția presei la una dintre ultimele sale ieșiri, la Dăbuleni. Imediat, pe rețelele de socializare au început să se facă comentarii, dar și calcule. Totul a pornit de la ținuta afișată de șeful statului.
Apariție nemaivăzută până acum a președintelui Klaus Iohannis. O vizită normală a șefului statului a atras imediat atenția românilor. Președintele a participat, miercuri, în orașul Dăbuleni, județul Dolj. A fost vorba de prima acțiune din cadrul campaniei de împădurire în zona deșertificată din sudul României. Demersul este inițiat de Ministerul Mediului.
Ceea ce a atras imediat privire a fost vestimentația aleasă de Klaus Iohannis. Acesta şi-a făcut apariţia la evenimentul din Dolj îmbrăcat cu o jachetă neagră cu verde. În plus, președintele era încălțat cu cizme maro. Nimic neobisnuit până aici.
Însă, hainele alese de Klaus Iohannis au stârnit curiozitatea românilor. Imediat, pe reţelele de socialzare circulând imagini cu preţul obiectelor vestimentare purtate de Președintele României.
Astfel, la o verificare sumară, s-a descoperit că cizmele costă 900 de lei. În ceea ce privește frumoasa jachetă, aceasta poate fi achiziționată în jurul sumei de 400 de dolari
Carmen Iohannis a suprins de-a lungul timpului
Dacă acum Klaus Iohannis a intrat în atenția presei la capitolul vestimențatie, trebuie amintit că, în trecut, acest capitol îi era destinat exclusiv soției sale. Nu de puține ori, Carmen Iohannis a suprins opinia publică prin ținutele afișate. În multe ocazii, Prima Doamnă avut apariții suprinzătoare. a făcut furori cu rochiile pe care le-a îmbrăcat. Un astfel de moment s-a consumat la unul dintre cele mai importante evenimente care s-a desfășurat în Germania, la Madgeburg. Acolo, l-a însoțit pe președintele Klaus Iohannis. Șeful statului a primit din partea autorităților europene distincția pentru ”onorarea marilor merite în procesul european de unificare”.
Carmen Iohannis a purtat o rochie croită special, din brocart prețios și încrustații de mătase. Ea a asortat pantofi escarpin şi o geantă roz. Pentru seara, soția președintelui a îmbrăcat o rochie albastră, tot din brocart, cu încrustaţii de mătase. Cele două ţinute au fost creaţia designerului vestimentar Andreea Tincu.
S-a aflat atunci că preţul acestor creaţii a fost de 1.250 de lei pentru fiecare rochie. Pentru pardesiul cu o croială unică suma a fost de 1.000 de lei.