Președintele Klaus Iohannis a decorat mai multe personalități imporatnte din domeniul cultural în cursul zilei de joi, cu prilejul Zilei Culturii Naționale. Anunțul a fost făcut de Administrația Prezidențială.
Administrația Prezidențială anunță că președintele României, Klaus Iohannis, a semnat joi, 13 ianuarie 2022, decretele de decorare a unor personalități și instituții din domeniul cultural, cu prilejul Zilei Culturii Naționale.
Potrivit sursei citate, primul pe listă este celebrul Gheorghe Zamfir, interpret, compozitor și dirijor, care a fost decorat cu Ordinul Național „Steaua României” în grad de Cavaler.
„În semn de înaltă apreciere pentru excepționala carieră dedicată artei muzicale românești și universale, pentru dăruirea de care a dat dovadă în îndrumarea tinerelor generații, devenind un reper la nivel național și internațional, binemeritând titlul de „Rege al naiului”, Președintele României a conferit Ordinul Național „Steaua României” în grad de Cavaler domnului Zamfir Gheorghe, interpret, compozitor și dirijor”, arată sursa citată.
Președintele Iohannis i-a oferit și Ordinul Național „Steaua României” în grad de Cavaler domnului profesor universitar doctor Dumitrescu Mircia, membru corespondent al Academiei Române.
Administrația Prezidențială precizează că șeful statului a mai oferit de asemenea și Ordinul Național „Steaua României” în grad de Cavaler domnului Codrescu Constantin, actor și totodată, a mai oferit și Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Cavaler, Categoria A – „Literatura”, domnului Hădărig Ioan, scriitor, dar și Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Cavaler, Categoria F – „Promovarea culturii”, domnului Topciu Luan, scriitor și traducător.
„De asemenea, în semn de înaltă apreciere pentru excepționala carieră artistică, în care talentul și dăruirea au dat viață și frumusețe marilor roluri interpretate, Președintele României a conferit Ordinul Național „Steaua României” în grad de Cavaler domnului Codrescu Constantin, actor.
Cine a primit Ordinul Național „Steaua României”
În semn de apreciere pentru talentul literar și importantele contribuții aduse la promovarea culturii și civilizației românești, precum și pentru facilitarea cunoașterii literaturii italiene în țara noastră, Președintele Klaus Iohannis a conferit Ordinul Național „Pentru Merit” în grad de Cavaler domnului Vasile Gheorghe (Geo), scriitor și traducător.
Totodată, în semn de apreciere pentru talentul literar și importantele contribuții aduse la promovarea culturii și civilizației românești, Președintele României a conferit:
Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Cavaler, Categoria A – „Literatura”, domnului Hădărig Ioan, scriitor;
Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Cavaler, Categoria F – „Promovarea culturii”, domnului Topciu Luan, scriitor și traducător”, arată sursa citată.
Și alte personalități importante au fost decorate de către șeful statului. Printre ele se numără Balog Ștefan, artist plastic, și domnului Macovei Dumitru, artist plastic, dar și lui Paraschiv Christian, artist plastic.
Președintele Iohannis a conferit totodată Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Comandor, Categoria D – „Arta spectacolului”, Teatrului de Stat Constanța.
Decretele de decorare semnate de președintele Iohannis
„De asemenea, în semn de apreciere pentru măiestria artistică și pentru talentul, dăruirea și profesionalismul prin care a contribuit la îmbogățirea culturii naționale și a spiritualității universale, Președintele Klaus Iohannis a conferit Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Cavaler, Categoria C – „Artele plastice”, domnului Balog Ștefan, artist plastic, și domnului Macovei Dumitru, artist plastic.
În semn de apreciere pentru profesionalismul și dăruirea de care au dat dovadă generațiile de slujitori ai scenei, dând viață unui număr însemnat de personaje și contribuind, pe această cale, la progresul artei teatrale românești, Președintele României a conferit Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Comandor, Categoria D – „Arta spectacolului”, Teatrului de Stat Constanța.
Totodată, în semn de apreciere pentru contribuția importantă avută la dezvoltarea culturală a țării noastre, pentru dăruirea pusă în procesul de educare prin artă, dovedind excelență la nivel național și internațional, Președintele
Klaus Iohannis a conferit Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Cavaler, Categoria F – „Promovarea culturii”, domnului Paraschiv Christian, artist plastic” informează Administrația Prezidențială.