Klaus Iohannis a luat decizia! Se dă ordin în toată România. Va fi obligatoriu de anul viitor

semnat Klaus Iohannis

SURSĂ FOTO: Inquam Photos

Președintele României a semnat vineri, 4 noiembrie, decretul de promulgare a legii care-i vizează pe toți elevii de liceu. Mai exact este vorba despre introducerea unei noi discipline în curricula școlară la începutul anului școlar 2023 – 2024.

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat vineri Legea privind introducerea disciplinei „Istoria Revoluţiei din 1989 şi a schimbării de regim din România”. Propunerea legislativă prevede introducerea în curricula şcolară de liceu a cursului „Istoria Revoluţiei din 1989 şi a schimbării de regim din România”.

Noua disciplină va fi cuprinsă în anul școlar 2023 – 2024

Astfel, până la începutul anului școlar 2023 – 2024, Ministerul Educației va emite ordinul de ministru cuprinzând decizia de introducere a disciplinei, dar și cu privire la programa școlară, manualele, materialele didactice și metodologiile specifice pentru disciplină.

Proiectul de lege pentru introducerea disciplinei despre Revoluţia din 1989, iniţiată de deputatul liberal Marilen Gabriel Pirtea, a fost adoptată în luna mai de Parlament. Proiectul a întrunit voturile necesare adoptării (215 voturi „pentru” forma finală a proiectului, 17 „împotrivă” şi 44 de „abţineri”), și a fost ulterior adoptată de Senat.

„După mai bine de treizeci de ani de la Revoluţia Română din 1989, devine absolut necesar ca elevii să beneficieze de o disciplină înscrisă în ciclul liceal, prin care să fie evocate schimbările de regim produse în decembrie 1989, datorate curajului iniţial al timişorenilor eroi care au pornit Revoluţia ca mişcare socială şi politică”, afirma prim-vicepreşedintele PNL Timiş, deputatul liberal Marilen Gabriel Pirtea, după votul din Parlament.

Ministerul Educației urmează să elaboreze programa și manualele

Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare introducerea în curricula şcolară/planurile-cadru de liceu a disciplinei „Istoria Revoluţiei de la Timişoara din 1989 şi a schimbării de regim din Decembrie 1989 în România”, în scopul asigurării unei bune informări a elevilor despre cel mai important moment revoluţionar al istoriei noastre recente.

Cadrele didactice care predau disciplina pot beneficia de pregătire profesională şi cursuri de perfecţionare de specialitate, se mai arată în lege.

În lege se precizează că programa școlară, manualele, materialele didactice și metodologiile specifice pentru această disciplină se elaborează de către Ministerul Educației, în urma consultărilor cu reprezentanți ai organizațiilor de revoluționari, precum Fundația Națională a Revoluției din Decembrie 1989 sau alte organizații timișorene ale revoluționarilor din Decembrie 1989, cu reprezentanți ai Institutului Revoluției Române din Decembrie 1989 sau ai altor instituții asociative reprezentative pentru revoluționarii din Decembrie 1989, și se aprobă prin ordin al ministrului Educației.