Preşedintele ales al României, Klaus Iohannis, a primit vineri, în cadrul unei şedinţe solemne a CCR, hotărârea de validare în funcţie.
Klaus Iohannis a declarat la CCR că votul pe care l-a primit a fost foarte puternic şi clar, iar alegătorii au spus stop şi de la capăt, la 25 de ani de la Revoluţia română.
“A fost un vot puternic şi foarte clar şi îi asigur pe toţi că l-am înţeles. E un moment festiv, dar, în acelaşi timp, vreau să remarc că acum, după 25 de ani de la Revoluţia română, se încheie o etapă şi iată românii prin votul lor au spus foarte clar: stop şi de la capăt. Viziunea pe care am prezentat-o s-a împletit în mod fericit cu aşteptările românilor”, a spus Iohannis, la ceremonia de la CCR, unde a primit hotărârea de validare a alegerii sale.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat că după zece ani de mandat lasă “moştenire” o ţară cu opţiuni de dreapta. “N-aş fi vrut ca la sfâşitul mandatului meu stânga să domine toate instituţiile statului. (…) Las moştenire o ţară care are opţiuni de dreapta sau de centru-dreapta”, a spus Băsescu, în discursul rostit la CCR cu ocazia ceremoniei de validare a preşedintelui ales, Klaus Iohannis.