Klaus Iohannis este „iertat” pentru declarațiile anti-PSD

Klaus Iohannis are o nouă victorie împotriva CNCD. Joi, ÎCCJ a anulat definitiv sancțiunea primită de președinte pentru declarațiile făcute despre PSD. Iohannis a primit avertismentul încă din februarie 2021, însă decizia a venit abia acum.

„Respinge recursul declarat de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării împotriva sentinţei civile nr. 1319/2021 pronunţată la 28 septembrie 2021 de Curtea de Apel Bucureşti- Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă. Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei”, anunță ÎCCJ.

Reamintim că declarațiile analizate de ÎCCJ au fost făcute de Iohannis pe 7 octombrie 2020. La acel moment el a declarat că „Sănătatea publică este amenințată de COVID, iar politica românească de PSD”.

Deși Curtea de Apel București a anulat avertismentul în luna septembrie a acelui an, procesul s-a lungit în urma unui recurs depus de CNCD.

Abia în 2023, Instanța Supremă a oferit o decizie definitivă, în favoarea președintelui.

Afirmația lui Iohannis a fost de natură politică

În motivarea sentinţei instanţei de fond judecătorii susțin că decizia a fost luată deoarece se consideră că afirmaţia președintelui a fost de natură politică. Drept urmare nu ar fi fost îndreptată către votanții PSD, ci împotriva parlamentarilor.

„Ingerinţa statului în libertatea de exprimare a Preşedintelui României nu este necesară”, anunță ÎCCJ.

„Întinderea marjei de apreciere în restrângerea libertăţii de exprimare este stabilită în jurisprudenţa Curţii EDO, în funcţie de mai mulţi factori, precum natura şi tipul discursului, valoarea protejată prin reprimarea lui, calitatea specifică a autorului, persoana lezată, mijlocul de difuzare, iar pentru a asigura buna funcţionare a unei societăţi democratice se impune protejarea libertăţii de exprimare, cu acordarea unei poziţii privilegiate liberei discutări a subiectelor de interes general şi, în particular, a discursului politic.

În cauza de faţă, ingerinţa statului în libertatea de exprimare a Preşedintelui României nu este necesară”, precizează documentul ÎCCJ.

Iohannis mai are un precedent în această direcție. În noiembrie 2022 el a fost amendat cu 5.000 de lei pentru declarații referitoare la Ținutul Secuiesc. Afirmația sa ironică a devenit ulterior celebră: „Jó napot kívánok, PSD!” (Vă doresc o zi bună, PSD! – n.r.)