Președintele Klaus Iohannis a promulgat o nouă lege care îi are în prim plan pe supraviețuitorii de cancer. Prin această lege, supraviețuitorii acestei boli vor beneficia de dreptul de a fi uitat.
Președintele Klaus Iohannis a promulgat, în cursul zilei de joi, legea care introduce dreptul de a fi uitat pentru supraviețuitorii cancerului. Acest act normativ vine cu un nou capitol care se va numi „dreptul de a fi uitat”.
“Prin derogare de la prevederile Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, în situaţia încheierii contractelor de asigurare, în cazul în care distribuitorul de asigurări solicită supravieţuitorului de cancer informaţii şi documente în vederea evaluării riscului pentru preluarea, respectiv menţinerea în asigurare, acesta are dreptul de a nu le furniza pe acelea care vizează afecţiunea oncologică, dacă a trecut un termen de 7 ani de la data încheierii protocolului oncologic. În cazul supravieţuitorului de cancer al cărui diagnostic a fost pus înainte de vârsta de 18 ani, termenul este de 5 ani de la data încheierii protocolului oncologic”, prevede legea promulgată de șeful statului.
Prevederile legale arată că nerespectarea de către distribuitorii de asigurări a dreptului pacientului prevăzut atrage răspunderea civilă.
Decretele semnate de Klaus Iohannis joi, 7 iulie
Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat joi, 7 iulie 2022, următoarele decrete:
- Decret privind promulgarea Legii pentru modificarea Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă (PL-x 232/02.06.2021);
- Decret privind promulgarea Legii pentru completarea Legii drepturilor pacientului nr. 46/2003 (PL-x 282/18.05.2022);
- Decret pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 70/2021 pentru modificarea și completarea Legii nr. 384/2006 privind statutul soldaților și gradaților profesioniști (PL-x 308/01.09.2021), arată Administrația Prezidențială.
Președintele României a semnat mai multe decrete în cursul zilei de miercuri
Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat miercuri, 6 iulie 2022, următoarele decrete:
- Decret privind promulgarea Legii pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 81/2021 privind aprobarea metodelor de intervenție imediată pentru prevenirea şi combaterea atacurilor exemplarelor de urs brun asupra persoanelor şi bunurilor acestora, în intravilanul localităților, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative (PL-x 333/14.09.2021);
- Decret privind promulgarea Legii pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul comunicațiilor electronice şi pentru stabilirea unor măsuri de facilitare a dezvoltării rețelelor de comunicații electronice (PL-x 428/11.10.2021);
- Decret privind înaintarea în gradul de general-maior – cu două stele, la trecerea în rezervă, a domnului general de brigadă – cu o stea Maria-Zamfirescu Nicolae din Ministerul Apărării Naționale;
- Decret privind eliberarea din funcția de judecător la Tribunalul București a domnului Gheorghe-Tudorel Zgondea – pensionare;
- Decret privind eliberarea din funcția de judecător cu grad profesional de curte de apel a doamnei Sonia Vâga, președintele Tribunalului Harghita – pensionare;
- Decret privind eliberarea din funcția de judecător la Tribunalul Bucureşti a doamnei Maria-Aurelia Vasilache – pensionare;
- Decret privind eliberarea din funcția de judecător cu grad profesional de curte de apel la Tribunalul Cluj a doamnei Ana Aldea – pensionare;
- Decret privind eliberarea din funcția de judecător la Tribunalul Hunedoara a doamnei Mihaela-Simona Bololoi – pensionare;
- Decret privind eliberarea din funcția de judecător la Curtea de Apel Cluj a domnului Vasile Goja – pensionare;
- Decret privind eliberarea din funcția de procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureș a doamnei Codruţa Blăjan – pensionare;
- Decret privind eliberarea din funcția de procuror la Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura centrală a doamnei Codruța Mariana Creţu – pensionare;
- Decret privind eliberarea din funcția de procuror la Direcția de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura centrală a domnului Eugen Păun – pensionare.