Cine va acorda premiul
Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, premiul va fi acordat de către prinţul Nikolaus von Liechtenstein, preşedintele Societăţii Europene Coudenhove-Kalergi.
La eveniment participă şi Donald Tusk, preşedintele Partidului Popular European şi fost preşedinte al Consiliului European, care va rosti laudatio.
Cum s-a ajuns la concluzia că Iohannis merită premiul
Decizia de acordare a premiului european „Coudenhove-Kalergi” pentru anul 2020 preşedintelui Klaus IohannisIohannis a fost adoptată de membrii Societăţii pentru „meritele sale deosebite de politician care, prin dedicarea pentru valorile europene, contribuie decisiv la consolidarea integrării României în comunitatea statelor europene”, apreciindu-se, totodată, că „acţiunea sa politică are un rol exemplar într-o Europa care a fost divizată în trecut”.
Premiul european „Coudenhove-Kalergi” se numără printre cele mai prestigioase distincţii decernate, la fiecare doi ani, unor personalităţi care şi-au adus contribuţia la proiectul unei Europe unite şi paşnice şi este acordat de către Societatea Europeană Coudenhove-Kalergi, care a fost înfiinţată în 1978 în memoria „marelui vizionar european” Richard von Coudenhove-Kalergi.
Contele Richard von Coudenhove-Kalergi (1894-1972) a dezvoltat ideea unei Europe unite la scurt timp după Primul Război Mondial, ca o contrapondere la ideile totalitare ale fascismului, naţional-socialismului şi comunismului. În 1923, a fondat Uniunea Pan-Europeană, contribuind, de asemenea, prin ideile sale, la fondarea instituţiilor europene. Coudenhove-Kalergi a fost primul laureat al Premiului Carol cel Mare al oraşului Aachen, în 1950.
Cine a mai primit acest premiu
Printre laureaţii premiului european Coudenhove-Kalergi se regăsesc personalităţi europene şi internaţionale care au marcat istoria continentului în ultima jumătate de secol, precum: Jean-Claude Juncker, preşedinte al Comisiei Europene (2014); Herman Van Rompuy, preşedinte al Consiliului European (2012); Angela Merkel, cancelar al Germaniei (2010); Vaira Vike-Freiberga, preşedintele Letoniei (2006); violonistul Yehudi Menuhin (1999), Emil Constantinescu, preşedintele României (1998); Lennart Meri, preşedintele Estoniei (1996); Ronald Reagan, preşedintele SUA (1992); Helmut Kohl, cancelar al Germaniei (1990); Juan Carlos I, Regele Spaniei (1986); Sandro Pertini, preşedintele Italiei (1984); Konstantinos Tsatsos, preşedintele Greciei (1980); Raymond Barre, prim-ministrul Franţei (1978). În 2018, premiul a fost acordat postum celor peste 100 de eroi ai mişcării Euromaidan (the Heavenly Hundred).