Klaus Iohannis, președintele României, a semnat joi o serie de decrete importante, conform unei informări făcute de Administrația Prezidențială.
Klaus Iohannis a semnat decretele. I-a scos la pensie de urgență. Președintele României a decis
Sistemul judiciar din România suferă, după ce în aceste zile au loc pensionări pe bandă rulantă din sistem. Șeful statului și-a dat deja acordul și a semnat mai multe documente oficiale în această privință. Astfel, este vorba atât de judecători, cât și de procurori din mai multe Tribunale și Parchete din țară. Despre ce este vorba vedeți în rândurile de mai jos.
Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat joi, 13 octombrie 2022, următoarele decrete:
- Decret privind eliberarea din funcția de judecător la Tribunalul Galați a doamnei Anişoara Cucoş – pensionare;
- Decret privind eliberarea din funcția de judecător cu grad profesional de tribunal la Judecătoria Sfântu Gheorghe a doamnei Ramona Savu – pensionare;
- Decret privind eliberarea din funcția de judecător la Judecătoria Deva a doamnei Maria-Ana Holhoş, delegată în funcția de vicepreședinte al acestei instanțe – pensionare;
- Decret privind eliberarea din funcția de judecător la Tribunalul Specializat Mureş a domnului Nicu-Valentin Buliga – pensionare;
- Decret privind eliberarea din funcția de judecător la Tribunalul Constanța a doamnei Monica-Laura Tănase – pensionare;
- Decret privind eliberarea din funcția de procuror la Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Oradea a domnului Victor Nicolae Liloiu – pensionare;
- Decret privind eliberarea din funcția de procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău a doamnei Nicoleta Loredana Saftencu – pensionare;
- Decret privind eliberarea din funcția de procuror cu grad profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație şi Justiție a doamnei Claudia Mihaela Roşu la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București – pensionare, la data de 17 octombrie 2022;
- Decret privind eliberarea din funcția de procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara a doamnei Adriana Ioana Simu – pensionare, la data de 17 octombrie 2022.
Președintele Iohannis a convocat CSAT peste două săptămâni
Președintele Klaus Iohannis a convocat ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării, care va avea loc marți, 25 octombrie 2022, începând cu ora 14:00, la Palatul Cotroceni, potrivit unui comunicat de presă.
Pe ordinea de zi a ședinței sunt incluse subiecte referitoare la:
- Evoluții privind situația de securitate în contextul agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei. Implicații pentru România;
- Îmbunătățirea rezilienței energetice a României pentru asigurarea securității în domeniu prin adaptarea operativă și dezvoltarea de noi capacități de producție energetice, în contextul războiului din Ucraina;
- Raport privind măsurile adoptate de România în vederea punerii în aplicare a regimului de sancțiuni, instituit pe plan internațional, în perioada octombrie 2021 – septembrie 2022;
- Măsuri privind modernizarea Armatei României.
De asemenea, în cadrul ședinței Consiliului vor fi analizate și alte tematici de actualitate din domeniul securității naționale.