Președintele Klaus Iohannis, a semnat luni, 30 ianuarie, decretul privind înaintarea în gradul de general-maior – cu două stele, la trecerea în rezervă, a domnului general de brigadă – cu o stea Dima Gheorghe din Ministerul Apărării Naționale, la data de 31 ianuarie 2023.

Generalul Gheorghe Dima era șeful Direcţiei structuri şi planificarea înzestrării a Statului Major al Apărării. Militarul fusese înaintat în grad, de la colonel la general de brigadă, cu ocazia Zilei Naționale din 2019.

Decretele semnate luni, 30 ianuarie, de președintele României

Potrivit Administrației Prezidențiale, președintele României, Klaus Iohannis a semnat luni, 30 ianuarie 2023, următoarele decrete:

  • Decret privind înaintarea în gradul de general-maior – cu două stele, la trecerea în rezervă, a domnului general de brigadă – cu o stea Dima Gheorghe din Ministerul Apărării Naționale, la data de 31 ianuarie 2023;
  • Decret privind acordarea gradului de general de brigadă – cu o stea, la trecerea în rezervă, domnului colonel Pah Petru din Ministerul Apărării Naționale, la data de 31 ianuarie 2023.

Klaus Iohannis i-a scos pe toți la pensie

Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat joi, 26 ianuarie 2023, următoarele decrete:

  • Decret privind eliberarea din funcția de judecător cu grad profesional de tribunal la Judecătoria Caracal a domnului Matei Miu – pensionare;
  • Decret privind eliberarea din funcția de judecător cu grad profesional de curte de apel la Tribunalul Galați a doamnei Alexa Mihaela – pensionare;
  • Decret privind eliberarea din funcția de judecător la Curtea de Apel Galați a doamnei Lungeanu Mihaela-Angelica – pensionare;
  • Decret privind eliberarea din funcția de procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța a domnului Zainea Cristinel – pensionare.

Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat miercuri, 25 ianuarie 2023, următoarele decrete:

  • Decret privind eliberarea din funcția de judecător cu grad profesional de curte de apel la Tribunalul Gorj a doamnei Vatavu Maria – pensionare;
  • Decret privind eliberarea din funcția de judecător la Curtea de Apel Galaţi a doamnei Vasile Dorina – pensionare;
  • Decret privind eliberarea din funcția de judecător a doamnei Niculache Luminița, președinte al Tribunalului Tulcea – pensionare.