Klaus Iohannis a semnat decretul. Este anunțul momentului pentru 15 milioane de români. S-a promulgat legea pe care o aștepta o țară întreagă.
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legea privind schema de compensare pentru consumul de energie.
Potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale, şeful statului a semnat decretul de promulgare a Legii pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 118/2021 privind stabilirea unei scheme de compensare pentru consumul de energie electrică şi gaze naturale pentru sezonul rece 2021-2022, precum şi pentru completarea Ordonanţei Guvernului nr. 27/1996 privind acordarea de facilităţi persoanelor care domiciliază sau lucrează în unele localităţi din Munţii Apuseni şi în Rezervaţia Biosferei „Delta Dunării”.
Legea a fost adoptată miercuri de Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional.
Ministrul interimar al Energiei, Virgil Popescu, a declarat, miercuri, că proiectul de aprobare a Ordonanţei de urgenţă privind compensarea creşterii preţului la energie oferă o protecţie pentru aproape 15 milioane de români, care vor plăţi acelaşi preţ ca anul trecut.
„Avem astăzi la votat o lege care practic protejează consumatorii casnici, le oferă celor care au un consum până în 300 de kW lunar sau 200 de metri cubi lunar o protecţie în aşa fel încât, pe lângă plafonare, să nu plătească mai mult decât au plătit în decembrie anul trecut. Toţi clienţii casnici, indiferent dacă au consum mediu sau nu, au plafonare asigurată, atât la energie electrică, cât şi la gaze naturale, iar protecţia o primeşte peste 70% din populaţia României, pentru că pe cifre reale de consum vorbim de aproape 15 milioane de români care vor plăti acelaşi preţ ca anul trecut. De asemenea, am adus îmbunătăţiri şi este o schemă de ajutor pentru întreprinderile mici şi mijlocii, pentru microîntreprinderi, pentru profesii liberale, întreprinderi familiale. Acestea vor plăti doar preţul energiei, toate taxele, tarifele reglementate, nereglementate sunt scoase şi vor fi suportate de la bugetul de stat, în aşa fel încât întreprinderi mici şi mijlocii româneşti şi mediul economic să poată să fie competitive şi să nu îşi piardă competitivitate”, a afirmat Popescu, în plenul Camerei Deputaţilor, la dezbaterea proiectului pentru aprobarea OUG privind compensarea creşterii preţurilor la energie.
El a spus că au mai fost aduse amendamente cu privire la plafonarea preţurilor pentru spitale, pentru unităţile de învăţământ, pentru CET-uri.
„Este o lege bună care ajută pe toţi românii, companiile, CET-urile, spitalele, şcolile, unităţile de cult, plafonează preţul şi nu lasă românii în această iarnă pradă fluctuaţiilor de preţ. Guvernul susţine aceste modificări. Sigur putem vorbi şi de perfectarea sau de îmbunătăţirea acestei legi”, a adăugat Popescu.
„Un român care consumă 100 de kWh, indiferent cât are preţul, dacă preţul va creşte peste un leu, să zicem peste o lună, peste două luni că vorbim de o iarnă întreagă, să zicem că are 90 de bani în momentul de faţă, tariful lui de acasă, factura va fi de 90 de lei, compensarea este de 29,1 lei – este cu minus evidenţiat în factură, nu trebuie să facă nimic – rămâne de plată 70,9 lei. Atâta are de plătit. Factura în decembrie anul trecut pentru energie electrică, exact atâta era preţul pe kWh”, precizează ministrul.
El a mai spus că, practic, toate partidele politice şi-au pus amprenta asupra acestui proiect.
Se aplică de la 1 noiembrie
Legea a fost adoptată miercuri de Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional, şi se va aplica începând cu 1 noiembrie.
Potrivit legii, pentru perioada 1 noiembrie 2021 – 31 martie 2022 se stabileşte o schemă de sprijin pentru plata facturilor aferente consumului de energie electrică şi gaze naturale pentru următoarele categorii de clienţi finali: a) clienţii casnici; b) întreprinderi mici şi mijlocii, cabinete medicale individuale şi alte profesii liberale, indiferent de forma de organizare; c) microîntreprinderi, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale, întreprinderi familiale; d) spitale publice şi private, unităţi de învăţământ publice şi private, precum şi creşe; e) organizaţii neguvernamentale, precum şi unităţile de cult; f) furnizori publici şi privaţi de servicii sociale, prevede textul adoptat.
Schema de sprijin va cuprinde acordarea pentru clienţii casnici a unei compensaţii unitare în valoare de cel mult 0,291 lei/kWh în cazul energiei electrice şi în valoare de cel mult 33% din valoarea componentei preţului gazelor naturale din contractul de furnizare al clientului. Valoarea compensaţiei poate fi actualizată prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Energiei şi Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale, cu minimum 5 zile lucrătoare înainte de perioada de aplicare.
Pentru toţi operatorii economici, clienţi finali – IMM-uri, cabinete medicale individuale şi alte profesii liberale, microîntreprinderi, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale, întreprinderi familiale -, pentru fiecare loc de consum, vor fi exceptaţi, în cazul energiei electrice, de la plata contravalorii tarifelor reglementate, respectiv tariful de introducere/extragere din reţea, tariful de distribuţie, tariful de servicii de sistem, tariful de transport, precum şi de la plata certificatelor verzi, contribuţiei pentru cogenerare de înaltă eficienţă şi accizei, iar, în cazul gazelor naturale, vor fi exceptaţi de la plata contravalorii costului de transport, tarifului de distribuţie şi accizei.
Schema de sprijin se aplică şi în cazul condominiilor cu încălzire centralizată având drept combustibil gazele naturale şi care au un singur punct de consum care deserveşte spaţiile locative din condominiu.
Preţul de referinţă al energiei electrice este de 0,68 lei/kWh şi include tarifele reglementate pentru servicii de reţea, contribuţia pentru cogenerare de înaltă eficienţă, contravaloarea certificatelor verzi, acciză şi TVA, aplicabile la data de 30 octombrie 2021. Preţul de referinţă al gazelor naturale este de 125 lei/MWh şi nu include TVA, taxe şi tarife reglementate, tarife de înmagazinare, precum şi acciza, aplicabile la data de 30 octombrie 2021.
Preţul final achitat de clientul casnic pentru furnizarea de energie electrică/gaze naturale nu poate scădea sub preţul de referinţă.
Consumul de energie electrică/gaze naturale al clienţilor casnici din perioada de facturare nu poate fi mai mic de 1 kWh pe zi energie electrică în perioada de facturare, respectiv 7 kWh pe zi gaze naturale şi nu trebuie să depăşească consumul de referinţă.
În vederea regularizării sumelor aferente schemei de sprijin, operatorii de distribuţie de energie electrică/gaze naturale au obligaţia ca, în perioada aprilie – iunie 2022, suplimentar faţă de citirile stabilite conform reglementărilor în vigoare, să efectueze citirea indexului contorului la clienţii finali care au beneficiat de schema de sprijin şi să comunice furnizorilor de energie electrică/gaze naturale datele de măsurare ale acestora, mai stabileşte proiectul.
De asemenea, preţurile la energie electrică şi gaze naturale se plafonează, pentru clienţii finali casnici, spitale publice şi private, unităţi de învăţământ publice şi private, creşe, organizaţii neguvernamentale, unităţile de cult, furnizori publici şi privaţi de servicii sociale la cel mult 1 leu/kWh, din care componenta de preţ a energiei electrice va fi în valoare de maximum 0,525 lei/kWh, şi la cel mult 0,37 lei/kWh, din care componenta de preţ al gazelor naturale va fi în valoare de maxim 0,250 lei/kWh, mai stabileşte actul normativ adoptat.
Totodată, consumatorii vulnerabili îşi vor putea amâna plata facturilor cu şase luni.