Preşedintele Iohannis a promulgat, în cursul zilei de marţi, o legea iniţiată de deputatul PNL Robert Sighiartău. Noua lege aprobată de șeful statului prevede introducerea de curse şcolare în oraşele şi municipiile din România concomitent cu decontarea transportului elevilor de la bugetul de stat.
Ce prevede proiectul promulgat astăzi de Iohannis
Conform proiectului care a devenit lege de astăzi, în municipii şi oraşe, elevii din învăţământul primar care frecventează cursurile unei unităţi de învăţământ de stat, particulare şi confesionale autorizate/acreditate pot beneficia de transport specializat de tipul curse şcolare, pentru transportul de la/până la unitatea de învăţământ. Mai mult, acoperirea cheltuielilor pentru transportul specializat se asigură din bugetul de stat, prin transfer, către unităţile administrativ-teritoriale.
Prevederile legii intră în vigoare începând cu prima zi a anului şcolar 2022 – 2023
Iniţiatorul legii, Robert Sighiartău de la PNL; spunea în dezbaterile din plenul Camerei Deputaţilor, că iniţiativa legislativă vizează rezolvarea unei probleme majore din viaţa reală de zi cu zi a sute de mii de familii cu copii din România care suferă din cauză că nu au bani să asigure transportul copiilor la școală. Măsura intră totuși în vigoare de abia de anul viitor.
”Este vorba de o problemă a transportului de acasă la şcoală şi retur pentru copiii din clasele primare 0-IV în interiorul localităţilor, o chestiune care în acest moment nu este reglementată. Pentru foarte mulţi părinţi, pentru foarte multe familii aceasta este o problemă majoră de care se lovesc zilnic din cauza traficului din ce în ce mai aglomerat. Traficul sufocant este un fenomen care afectează nu doar marile oraşe, ci se extinde şi în localităţi de mărime medie. Sunt destule statistici relevante şi vedem cu toţii zilnic în localităţile pe care le reprezentăm aici, în Parlamentul României. (…) Este o iniţiativă legislativă care are menirea să îmbunătăţească calitatea vieţii familiilor din România şi a copiilor noştri”, a explicat Sighiartău în Parlament.