Copiii din instituțiile de învățământ din România vor avea, de acum înainte, un aliat important în lupta împotriva violenței psihologice-bullying. Violența, care se poate manifesta fie fizic, prin comportamente repetate de lovire, piedici, îmbrânceli, plesnit sau alte forme asemenea, fie verbal prin porecle, insulte, tachinări, intimidări, umiliri, va fi interzisă prin lege și se vor lua măsuri ca aceasta să fie combătută în toate ciclurile educaționale: primare, gimnaziale și/sau liceale.
Inițiativa legislativă, care definește, previne și interzice violența psihologică- bullying-ul, a modificat și completat Legea educaţiei naţionale nr.1/2011 cu o secțiune care prevede expres definirea și prevenirea bullying-ului, asistența psihologică, dar și formarea și informarea personalului didactic cu privire la problemele care decurg din acest tip de comportament.
” Copiii au dreptul la demnitate. Niciunul nu trebuie să sufere de pe urma altor copii. Sunt părinte și nu aș vrea să-mi văd copilul nici într-o ipostază de victimă, nici într-una de agresor. Este datoria noastră să-i apărăm și să-i protejăm așa cum putem, prin forța legii, prin educație, prin exemple pozitive”, a declarat deputatul Andrei Pop, coinițiator al proiectului legislativ.
„Această lege este primul pas spre a proteja demnitatea copiilor din sistemul de educație. Dar odată cu promulgarea legii prin care bullying-ul este definit și prin care se creează un mecanism de prevenire și combatere a acestui comportament agresiv se completează, practic, un vid legislativ. Modificarea Legii educației naționale pe care am inițiat-o anul trecut nu a fost doar o necesitate, ci chiar o urgență”, a declarat la
rândul său, deputatul Petre Florin Manole, de asemenea coinițiator al proiectului legislativ.
Violenţa psihologică – bullying este definită de lege astfel: acţiunea sau seria de acţiuni fizice, verbale, relaţionale şi/sau cibernetice, într -un context social dificil de evitat, săvârşite cu intenţie, care implică un dezechilibru de putere, au drept consecinţă atingerea demnităţii ori crearea unei atmosfere de intimidare, ostile, degradante, umilitoare sau ofensatoare, îndreptate împotriva unei persoane sau grup de persoane şi vizează aspecte de discriminare şi excludere socială, care pot fi legate de apartenenţa la o anumită rasă, naţionalitate, etnie, religie, categorie socială sau la o categorie defavorizată ori de convingerile, sexul sau orientarea sexuală, caracteristicile persoane, acţiune sau serie de acţiuni, comportamente ce se desfăşoară în unităţile de învăţământ şi în toate spaţiile destinate educaţiei şi formării profesionale.