În cadrul vizitei oficiale pe care o efectuează în Emiratele Arabe Unite, preşedintele României, Klaus Iohannis, a vizitat duminică, 19 martie, Masdar City. Cu ce iese în evidenţă acest oraş?
Duminică, 19 martie, președintele României a vizitat duminică Masdar City, un oraș situat lângă Abu Dhabi și axat pe asigurarea unui grad ridicat de sustenabilitate, ca proiect de dezvoltare urbană.
Cine l-a însoţit pe Klaus Iohannis în vizita efectuată la Masdar City
Klaus Iohannis se află într-o vizită oficială de trei zile în Emiratele Arabe Unite.
Şeful statului a fost însoţit, în vizita efectuată la Masdar City, și de mai mulţi membri ai Guvernului. Este vorba despre ministrul Energiei, Virgil Popescu, ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării, Sebastian Burduja, și ministrul Educației, Ligia Deca. Prima Doamnă, Carmen Iohannis, a fost şi ea prezentă.
Vizita la Masdar City are loc și pe fondul intensificării relației la nivel guvernamental și al semnării dintre România și Emiratele Arabe Unite a unor memorandumuri de înțelegere pe domenii vizând energia, educația și respectiv tranziția verde și cea digitală.
Tehnologiile și soluțiile testate în Masdar City pot inspira proiecte din alte orașe, inclusiv orașe din România
Preşedintele Klaus Iohannis a vizitat în special zona de campus și laborator în aer liber a Masdar City, teren de testare pentru transportul și respectiv pentru arhitectura urbană sustenabile.
În timpul vizitei, președintelui i-au fost prezentate soluții de transport și de arhitectură urbană sustenabilă, de răcire și ventilație urbană, de generare a energiei la nivelul clădirilor, precum și de utilizare optimă a luminii naturale în unitățile de cercetare și învățământ.
„Tehnologiile și soluțiile testate în Masdar City pot inspira proiecte din alte orașe, inclusiv orașe din România, care sunt din ce în ce mai interesate de sustenabilitate. La dezvoltarea acestor soluții contribuie inclusiv cercetători români, afiliați institutelor de cercetare din Masdar City”, se arată într-un mesaj al Administrației Prezidențiale de la Bucureşti.
Președintele României a remarcat că o tranziție verde de succes presupune investiții în educație și asigurarea de personal calificat, iar tinerii în special pot juca un rol important în tranziția verde și cea digitală.
Dincolo de cooperarea la nivel guvernamental sau în materie de cercetare și inovare, a fost evidențiat interesul dezvoltării unor proiecte comune între companii românești și companii din Emiratele Arabe Unite, inclusiv companii implicate în conceptul Masdar City. Aceste proiecte vor accelera ritmul folosirii transportului de energie cu dioxid de carbon redus în România.