Preşedintele Klaus Iohannis a avut, vineri, o convorbire telefonică cu secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, cu privire la situaţia din Afganistan.

„Discuţie telefonică productivă cu Jens Stoltenberg. România rămâne îngrijorată cu privire la situaţia critică din Afganistan şi este gata să contribuie la eforturile NATO de abordare a acestei crize. Unitatea aliaţilor este esenţială. Afganistan nu trebuie să devină din nou un refugiu sigur pentru terorişti”, a scris Klaus Iohannis pe Twitter.

La rândul său, secretarul general al NATO a scris pe Twitter că a discutat cu preşedintele Klaus Iohannis şi cu premierii Olandei şi Spaniei cu privire la evoluţiile din Afganistan.

„Aliaţii NATO vor continua să aducă oamenii în siguranţă, iar noi rămânem hotărâţi şi uniţi împotriva terorismului internaţional”, a scris Stoltenberg.

 

După ce retragerea americană din Afganistan a subliniat din nou carenţele militare ale Europei, miniştrii Apărării din UE au discutat, joi, despre crearea unei forţe europene de reacţie rapidă

Apelurile s-au înmulţit în ultimele zile pentru ca Uniunea Europeană să îşi dezvolte capacitatea comună de apărare pentru a răspunde rapid la crize. Scenele de haos de pe aeroportul din Kabul care au urmat preluării puterii de către talibani şi dependenţa europenilor de SUA pentru evacuarea cetăţenilor lor au sporit gradul de conştientizare.

 Josep Borrell, Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe: “Afganistanul a demonstrat că deficienţele noastre în materie de autonomie strategică au un cost şi că singura modalitate de a progresa este combinarea forţelor noastre şi consolidarea nu numai a capacităţilor noastre, ci şi a voinţei noastre de a acţiona.

Dacă dorim să fim în măsură de a acţiona autonom şi să nu fim dependenţi de alegerile făcute de alţii, chiar dacă sunt prietenii şi aliaţii noştri, atunci trebuie să ne dezvoltăm propriile capacităţi.”

 

Josep Borrell a insistat că nu există “nicio alternativă”, notează agenţia AFP.

Sursă foto: Administraţia Prezidenţială