Klaus Iohannis a semnat mai multe decrete importante în ziua de vineri, 14 iunie, potrivit informațiilor publicate de Administrația Prezidențială. Unul din actele normative aprobă acordarea unei finanţări sub formă de grant.
Klaus Iohannis a aprobat acordarea unui ajutor de stat
Ajutorul de stat este acordat pentru perioada decembrie 2023 – 31 decembrie 2024, către CEVJ – SA. Face parte din pachetul pentru închiderea şi punerea în siguranţă a minelor de huilă.
Valoarea finanţării sub formă de grant este de 705.749.000 de lei.
Responsabilitatea pentru modul de repartizare lunară a costurilor aparţine CEVJ – SA, cu condiţia încadrării angajării lor până la data de 31 decembrie 2024, a plăţii sumelor reprezentând contravaloarea ajutorului de stat până la data de 1 ianuarie 2025 şi cu încadrarea în valoarea totală a finanţării prevăzute.
„Decret privind promulgarea Legii pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 129/2023 privind unele măsuri necesare pentru acordarea unui ajutor de stat pentru închiderea și punerea în siguranță a extracției de huilă către Societatea Complexul Energetic „Valea Jiului” – S.A. (PL-x 68/26.02.2024)”, arată documentul semnat de președinte.
Au fost semnate mai multe decrete importante în ziua de vineri, 14 iunie
Potrivit Administrației Prezidențiale, Iohannis a semnat vineri, 14 iunie, următoarele decrete:
- Decret pentru promulgarea Legii privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe (PL-x 295/21.05.2024);
- Decret privind promulgarea Legii pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 129/2023 privind unele măsuri necesare pentru acordarea unui ajutor de stat pentru închiderea și punerea în siguranță a extracției de huilă către Societatea Complexul Energetic „Valea Jiului” – S.A. (PL-x 68/26.02.2024);
- Decret privind promulgarea Legii pentru aprobarea Contractului de finanțare – Autostrada A7 România – Cofinanțarea aferentă Mecanismului de redresare și reziliență B – dintre România și Banca Europeană de Investiții, semnat la București la 1 februarie 2024 și la Luxemburg la 5 februarie 2024 (PL-x 233/09.04.2024);
- Decret privind promulgarea Legii pentru modificarea art. 17 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității (PL-x 261/30.04.2024);
- Decret pentru supunerea spre ratificare Parlamentului a Acordului privind Programul de schimburi pentru studii universitare în Europa Centrală (CEEPUS IV), semnat la Varșovia, Polonia, la 20 septembrie 2023 (E 101 din 23 mai 2024);
- Decret privind eliberarea din funcția de procuror a domnului Crăciunescu Iulian, procuror cu grad profesional corespunzător parchetului de pe lângă curtea de apel în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 București – pensionare.