Klaus Iohannis ar putea fi anchetat în dosarul achiziției de vaccinuri în perioada pandemiei, arată avocatul Adrian Cuculis. Acesta arată că declarațiile făcute de Vlad Voiculescu pot afecta reputația mai multor persoane, inclusiv a președintelui.
Klaus Iohannis, anchetat de DNA?
Avocatul Adrian Cuculis a analizat recent evoluția anchetei DNA legată de achiziția vaccinurilor din pandemie. Amintim că în dosar sunt implicați fostul premier Florin Cîțu și foștii miniștrii ai Sănătății Vlad Voiculescu și Ioana Mihăilă.
Pe fond, avocatul a discutat despre posibilele implicații ale acestui scandal asupra președintelui Klaus Iohannis.
Reputația lui Klaus Iohannis, afectată
În contextul în care Vlad Voiculescu a sugerat că decizia privind achiziția de vaccinuri a fost luată în colaborare cu președintele și alte figuri cheie, Adrian Cuculis a catalogat această mișcare drept „interesantă” și, în același timp, „penibilă”. El a menționat că astfel de acuzații pot afecta reputația mai multor persoane, inclusiv a președintelui.
„Foarte interesantă mișcarea asta pe care o face Vlad Voiculescu, deși penibilă, dați-mi voie să vă spun, ca dintr-o dată să te apuci și să arunci stânga și în dreapta cu tot felul de acuzații. A pus pe mai mulți în această oală a acuzațiilor, dar cu trimitere directă și fără discuție către președintele României. Este o chestiune istorică, dacă vreți, cea pe care o trăim zilele acestea și mai ales declarația pe care a făcut-o Vlad Voiculescu (…)”, spune acesta.
Întrebat despre posibilitatea ca președintele Klaus Iohannis să fie chemat în fața procurorilor DNA, avocatul a subliniat că în anumite circumstanțe, persoanele ocupând funcții înalte în stat pot fi protejate de urmărirea penală pe durata mandatului. Cu toate acestea, el a indicat că președintele ar putea fi chemat în calitate de martor, dar nu este probabil să fie supus vreunei investigații penale.
„Deci, din punctul meu de vedere, dacă mă întrebați, nu cred că o să-l vedem pe președintele Iohannis la vreo audiere, dar există o suspiciune extrem de puternică, că în perioada următoare vor fi făcute cercetări vizavi de anumite persoane care posibil să fi fost implicate în acest mega scandal în care vorbim de cel puțin două miliarde de euro în zilele acestea.
La nivel de câteva spitale importante, s-au făcut achiziții de mult mai multe miliarde deci, dați-vă seama ce tunuri au fost date în România”, continuă el.
Declarațiile lui Vlad Voiculescu au un rol esențial
Cuculis a evidențiat că declarațiile lui Vlad Voiculescu vor juca un rol esențial în evoluția dosarului. Suspiciunea este că vor fi demarate cercetări în legătură cu persoanele implicate în acest scandal în care se discută despre sume considerabile, inclusiv două miliarde de euro.
Avocatul a adăugat că depindem foarte mult de declarațiile lui Vlad Voiculescu. În funcție de acestea, se poate deschide sau nu un dosar penal.
El a menționat că, în trecut, președintele Traian Băsescu a fost subiectul unor dosare de urmărire penală. Acestea au fost stopate în timpul mandatului său.
„Deci, președintele Klaus Iohannis bineînțeles că poate să fie chemat și întrebat orice, atâta vreme cât nu dorește să meargă nu i se poate atrage niciun fel de răspundere de nicio parte.
Pe mai, pe mai departe, în funcție de declarațiile pe care le va face Vlad Voiculescu în fața procurorilor, atunci bineînțeles că se poate deschide un dosar penal, indiferent despre ce persoană discutăm, că este președintele României, că este orice altă persoană. Doar că aici ține foarte mult vorba despre momentul la care bineînțeles că va fi atrasă răspunderea penală sau nu.
V-aș da exemplu lui Traian Băsescu din urmă cu ani de zile, când era președinte, se deschiseseră dosare de urmărire penală, doar că știm foarte bine că el a intrat în funcția aceasta de înaltă demnitate și atunci nu au mai putut să fie anchetate dosarele respective.
Deci, bineînțeles că putem să vedem un nou scenariu și aici, dar ține foarte mult de cât de multe lucruri va declara Vlad Voiculescu acolo, în fața procurorilor”, a spus avocatul Adrian Cuculis, la Antena 3 CNN.
Menționăm că Vlad Voiculescu, fost ministru al Sănătății, se află sub urmărire penală din partea DNA pentru abuz în serviciu, cu consecințe deosebit de grave. O altă acuzație este cea de complicitate la abuz în serviciu, tot cu consecințe deosebit de grave.