Klaus Iohannis, apel dur despre schimbările climatice: Trebuie să protejăm mediul
Aflat în vizită la Parcul Natural Comana, președintele Klaus Iohannis a ținut să vorbească despre schimbările climatice și despre importanța măsurilor de combatere ale acestora. Șeful statului a făcut aceste declarații în contextul în care, recent, furtunile au pus stăpânire pe România, la fel ca inundațiile de luna trecută.
„Avem mai multe astel de zone protejate. Vreau să trag un semnal de alarmă. Vreau să subliniez acest lucru. Trebuie să ne gândim la măsuri bune pentru combaterea schimbărilor climatice. Când avem ploi torențiale zonele de pădure rețin apa. Nimeni nu poate să nege schimbările climatice.
Chiar și noi am avut foarte multe fenomene meteo ieșite din comun. Am avut inundații grave. Trebuie să conștientizăm importanța extraordinară a măsurilor care vin să combată schimbările climatice”, a spus Klaus Iohannis.
Importanța pădurilor
Președintele și-a continuat declarațiile vorbind despre importanța pădurilor. Acesta spune că pădurile ne ajută și dacă ne confruntăm cu o vreme călduroasă, dar și dacă ne confruntăm cu furtuni.
„(…) şi nu mai este nimeni care poată să nege schimbările climatice, chiar la noi am avut în această primăvară şi vară, din păcate, foarte multe fenomene meteo ieşite din comun, am avut zile caniculare, mult mai multe decât altădată, am avut furtuni, ploi torenţiale, am avut inundaţii grave în mai multe zone ale ţării şi cred că trebuie să conştientizăm importanţa acţiunilor care vin să combată schimbările climatice, dar în acelaşi timp să protejăm mediul”, a arătat şeful statului.
Klaus Iohannis spune că o astfel de zonă, aflată în apropriere de București, are aceeași valoare precum un parc din Capitală, subliniind că se ajunge ușor.
„De aceea, este nevoie să conştientizăm importanţa acestor locuri şi pentru sectorul de recreere şi vă felicit pentru proiectele pe care ni le-aţi prezentat, sper să le realizaţi, care vor extinde această zonă şi o vor face mai accesibilă pentru vizitatori”, a conchis Iohannis.
Sursă foto: INQUAM Photos, Octav Ganea