Preşedintele Klaus Iohannis a anunțat într-o conferință de presă susținută marți că urmează să fie vaccinat vineri, 15 ianuarie, odată cu începerea următoarei etape a campaniei de vaccinare.
Totodată, pentru a elimina orice fel de dubii, șeful statului a spus că nici el, dar nici premierul Florin Cîțu nu s-au vaccinat până acum, deoarece nu au dorit ”să se bage în față”.
„Am fost de acord ca în prima etapă a campaniei să fie vaccinaţi cei din sistemul medical. Eu mă voi vaccina în a doua etapă. Vineri, 15 ianuarie, mă voi vaccina public. Nici eu, nici premierul nu am vrut să ne băgăm în faţă”, a declarat preşedintele Iohannis, marţi.
În aceași conferință de presă, Klaus Iohannis a adăugat că totul va fi făcut public pentru ca românii să aibe încredere și să se vaccineze și ei pentru a putea scăpa de această pandemie.
„O sa am grijă să se vadă că m-am vaccinat”, a adăugat Iohannis.
Ce se întâmplă cu cei care nu se vaccinează
Președintele României, Klaus Iohannis a vorbit și despre existența unui certificat care să ateste vaccinare unei persoane. Șeful statului susține că se opune unor posibile proiecte prin care unele drepturi să le fie îngrădite celor care nu se vaccinează.
El a mai menționat că este de acord cu realizarea unui buletin sau a unui certificat de acest timp, însă doar dacă acesta este folosit în scopuri medicale. Totodată, Iohannis consideră că existența unui astfel de document ar putea crea o reală ”discriminare”, care nu ar fi benefică pentru nimeni.
„Nu consider că e o idee bună. S-ar crea o discriminare. Consider că trebuie să existe un certificat medical, dar folosit în scopuri medicale. Sunt date importante pentru medic. Însă să le folosim ca să împărțim populația în două nu mi se pare un lucru bun”, a declarat Klaus Iohannis.
Sursă foto: INQUAM Photos, Octav Ganea