Klaus Iohannis transmite că, în urma discuţiilor de la vârful UE, s-a stabilit că depăşirea crizei financiare din prezent nu se va face prin mijloacele utilizate acum un deceniu. Mai mult, nu se vor aplica politici de austeritate, ci se va miza pe investiţii.
Apelul lui Klaus Iohannis
„Tocmai am finalizat o întâlnire cu ambasadorii statelor UE, organizată de Portugalia. Am abordat multe teme, importante pentru noi, pentru UE. Evident, am discutat un pic despre felul în care am reuşit să gestionăm pandemia, despre ultimele concluzii din Consiliul care s-a desfăşurat joi şi vineri la Bruxelles, despre politica globală, despre felul în care strategic vom aborda relaţia cu Federaţia Rusă sau China, despre conferinţa despre viitorul UE, unde voi avea şi eu un eveniment. Am discutat, evident, despre redresarea economică, o temă extrem de importantă. Am discutat despre PNRR, unde şi noi am depus o astfel de aplicaţie şi aşteptăm imediat după pauza de vară să primim un răspuns pozitiv „, a spus șeful statului.
Cum vom trece peste criza economică
Liderul Klaus Iohannis spune că a discutat și modul în care Uniunea Europeană vede depășirea crizei economice cauzate de pandemia COVID-19.
„Am discutat şi despre cum se vede în UE depăşirea crizei economice. În acest context aş face o remarcă şi interesantă, şi importantă pentru români. Vineri am avut un eurosummit în format extins. Mi s-a părut foarte aplicată şi interesantă discuţia acolo, fiindcă acolo avem posibilitatea să vedem cum s-a gestionat ieşirea din criza economică de acum 10 ani şi cum se gestionează acum.
Concluzia cea mai importantă este că din această criză ieşirea nu se realizează prin austeritate, ci prin investiţii. Acum 10 ani s-a încercat ieşirea din criza prin austritate. Rezultatul nu a fost unul bun. Cu toţii am învăţat lecţia de acum 10 ani şi de data aceasta nu se vom aplica politici de austeritate. Ştiu că sunt unii şi Parlament care se merge spre austeritate. Fals. Nu aceasta este soluţia. Soluţia sunt investiţiile. Cu siguranţă vom vedea în foarte scump timp rezultatele în infrastructură, în proiecte, iar pentru omnul de rând se va vedea în buzunarul propriu. Scopul nostru este să producem bunăstare”, a mai declarat Klaus Iohannis.
Sursă foto: dreamstime