Klaus Iohannis a oferit asigurări pentru români, la recepţia organizată la Palatul Cotroceni cu prilejul Zilei Naţionale. Potrivit președintelui, țara noastră este una sigură, iar cetățenii nu au de ce să se teamă mulțumită apartenenței la NATO.
Așadar, Klaus Iohannis a subliniat că apartenenţa României la NATO „ne oferă cele mai solide garanţii de securitate posibile”. Președintele a vorbit și despre valorile şi idealurile europene.
Klaus Iohannis spune că România este o țară sigură
Iohannis a susținut că România este construită mulțumită banilor europeni, care fac posibile proiecte majore. Potrivit președintelui, ţara noastră are astăzi un loc binemeritat atât în UE, cât şi în NATO
„La 105 ani de la Marea Unire, este important să reflectăm asupra reuşitelor şi a progreselor realizate. Suntem membri respectaţi ai Uniunii Europene, în care ne-am dorit să ne integrăm pentru că Europa este familia noastră. Valorile europene sunt şi valorile noastre, idealurile europene sunt şi idealurile noastre. Pentru noi, apartenenţa la Uniunea Europeană înseamnă şi accesul la o resursă financiară foarte însemnată, în special prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă. Banii europeni construiesc România şi fac posibile proiectele noastre naţionale majore. Datorită parcursului său democratic, al ataşamentului la valorile euroatlantice, ţara noastră are astăzi un loc binemeritat atât în Uniunea Europeană, cât şi în NATO”, a declarat Iohannis.
De asemenea, acesta a scos în evidență că românii nu au motive să se teamă, deoarece țara noastră face parte din NATO. Prezenţa trupelor aliate pe teritoriul ţării este „dovada angajamentului pentru asigurarea stabilităţii şi a apărării regiunii noastre”.
„România este o ţară sigură şi cetăţenii săi nu au motive să se teamă”, a mai spus președintele.
Actuala situaţie geopolitică este foarte tensionată
Acesta a amintit ulterior de susţinerea Republicii Moldova de către ţara noastră. Președintele subliniază că actuala situaţie geopolitică este foarte tensionată. Rolul strategic asumat de România în această zonă ne-a permis să „sprijinim foarte consistent şi Republica Moldova”, a subliniat Iohannis.
Nu este vorba doar de ajutoarele trimise Chişinău, ci și promovarea permanentă a aspiraţiilor europene ale românilor de peste Prut.
„În actuala situaţie geopolitică foarte tensionată, vedem cel mai bine cât de importante sunt aceste două alegeri strategice şi cât de mult ne protejează faptul că avem parteneri pe care ne putem baza în vremuri dificile. România este o ţară sigură şi cetăţenii săi nu au motive să se teamă. Apartenenţa noastră la Alianţa Nord-Atlantică ne oferă cele mai solide garanţii de securitate posibile, iar prezenţa trupelor aliate pe teritoriul ţării noastre este dovada angajamentului pentru asigurarea stabilităţii şi a apărării regiunii noastre. Rolul strategic pe care şi-l asumă România în această zonă ne-a permis să sprijinim foarte consistent şi Republica Moldova, nu doar prin ajutoare trimise în mod direct la Chişinău, ci şi prin promovarea permanentă a aspiraţiilor europene ale românilor de peste Prut”, a completat Iohannis.