România se confruntă cu cea mai gravă formă de criză – cea de încredere a cetăţenilor în politicieni, a declarat marţi preşedintele Klaus Iohannis, la Palatul Cotroceni.
'Societatea se schimbă, societatea s-a schimbat, societatea de astăzi are alte aşteptări decât societatea de acum 10 ani sau de acum 25 de ani, de imediat de după Revoluţie. Se schimbă şi aşteptările societăţii faţă de clasa politică şi, dacă diferenţa între aşteptări şi realităţi devine prea mare, intrăm în criză. Mulţi au vorbit în aceste zile despre criza în care ne aflăm. Mulţi au vorbit despre criză, puţini au definit-o. S-au ţinut cuvântări cu diferite ocazii, şi astăzi în Parlament. S-a spus că nu am avut o criză guvernamentală, că nu am avut şi nu avem o criză parlamentară, că nu avem nici măcar o criză politică şi atunci se pune întrebarea legitimă: dar ce fel de criză avem? Avem cea mai gravă formă de criză. Avem o criză de încredere. Avem o criză de încredere a cetăţeanului faţă de politicianul pe care l-a ales să-i reprezinte interesele. Încrederea este bunul cel mai valoros în politică. Se câştigă greu, se pierde foarte uşor', a spus Iohannis, la ceremonia de depunere a jurământului de către membrii Cabinetului Cioloş.
El a precizat că această criză de încredere a dus la situaţia de acum – niciun partid nu a venit să propună un politician care să preia funcţia de prim-ministru.
'Am vorbit mult cu liderii politici, am vorbit cu oameni din stradă, cu reprezentanţii societăţii civile. Protestatarii mi-au spus că sunt nemulţumiţi de clasa politică, vor altă clasă politică. Politicienii mi-au spus că au înţeles aşteptările, că au înţeles solicitările, dar politică fără partide politice, aşa mi-au spus, nu se poate. Este foarte adevărat. Politică fără partide politice nu se poate, dar într-o democraţie nici fără popor nu se poate. Dacă politicienii se îndepărtează de alegători, atunci apare o situaţie similară cu cea în care am ajuns noi astăzi. Constatăm o înstrăinare din ce în ce mai profundă între alegători, pe de o parte, clasa politică, pe de altă parte. Aşa s-a făcut că niciun partid nu a venit să propună un politician care să preia funcţia de prim-ministru', a afirmat şeful statului.
În acest context, a spus Iohannis, s-a ajuns să propună el un independent, în persoana lui Dacian Cioloş, pentru şefia Guvernului.
'Acest Guvern independent politic este o şansă pentru România. Fiindcă, în timp ce acest Guvern independent va guverna, partidele politice vor avea ocazia, timp de un an, să se reconecteze la alegători. Ar fi excepţional dacă partidele politice ar folosi această oportunitate pentru a-şi defini programe atractive, pentru a se apropia din nou de alegători şi, în acest fel, să avem, după alegerile parlamentare, o clasă politică ce reprezintă fără discuţie alegătorii, fără criză şi care, cu multă energie, va putea să continue să construiască România prosperă şi puternică. Sper ca acest lucru să se întâmple', a declarat preşedintele Iohannis.