Preşedintele Klaus Iohannis a efectuat, în acest an, 16 deplasări externe, care însumează cheltuieli de peste 7 milioane de lei. Adminstrația Prezidențială a susținut, conform Agerpres, că sumele aferente pentru cele 16 deplasări externe ale delegaţiilor oficiale conduse de preşedintele Klaus Iohannis, în anul 2021, însumează 7.607.800,34 lei.
În prima jumătate a anului, mai exact în datele de 7 şi 8 mai, Klaus Iohannis a participat, la Porto, în Republica Portugheză. Aici a avut loc Summitul privind problematica socială, reuniunea informală a Consiliului European, precum şi Summitul UE – India, în format de videoconferinţă, cu premierul Indiei, Narendra Modi. Spre sfârșitul lunii, pe 24 şi 25 mai, președintele a participat la reuniunea extraordinară a Consiliului European de la Bruxelles.
Lunile iunie și iulie au fost mult mai bogate în deplasări externe. Pe 14 iunie, şeful statului a fost prezent la Summitul NATO de la Bruxelles. Peste două zile, pe 16 şi 17 iunie a efectuat o vizită de stat în Estonia. Pe 24 şi 25 iunie, Iohannis s-a întoros la Bruxelles, unde a participat la Summitul PPE şi la reuniunea Consiliului European. Apoi, pe 8 şi 9 iulie, Klaus Iohannis a participat, la Sofia, la Summitul Iniţiativei celor Trei Mări.
Vizitele lui Klaus Iohannis peste hotare
La sfârșitul lunii august, pe data de 27, șeful statului s-a dus la Chişinău, la manifestările dedicate aniversării a 30 de ani de la declararea independenţei Republicii Moldova. În luna septembrie, pe data de 9 ale lunii, Iohannis a efectuat o vizită oficială în Confederaţia Elveţiană. În 21 şi 22 septembrie, preşedintele Iohannis a participat la segmentul de nivel înalt al celei de a 76-a sesiuni a Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite, care a avut loc la New York.
Pe 1 şi 2 octombrie, Iohannis s-a aflat la Aachen, în Germania, unde a participat la „Forumul European Carol cel Mare” şi la ceremonia de decernare a Premiului internaţional Carol cel Mare al oraşului Aachen – Pentru unitatea Europei. De asemenea, pe 5 şi 6 octombrie, Klaus Iohannis a participat, la Brdo, în Slovenia, la reuniunea informală a Consiliului European şi la Summitul UE – Balcanii de Vest, pe 13 octombrie, la Malmo, în Suedia, la Forumul dedicat comemorării Holocaustului şi combaterii antisemitismului, pe 21 şi 22 octombrie, la Bruxelles, la reuniunea Consiliului European, iar pe 27 octombrie a efectuat o vizită de stat în Egipt.
Klaus Iohannis a participat, pe 1 şi 2 noiembrie, la Glasgow, la segmentul la nivel înalt al Conferinţei Naţiunilor Unite privind schimbările climatice (COP26), iar pe 15 şi 16 decembrie, la Bruxelles, la Summitul Parteneriatului Estic şi la reuniunea Consiliului European.
Şeful statului nu a aprobat cereri de graţiere nici în acest an
Conform Administraţiei Prezidenţiale, de la începutul anului şi până în prezent, şeful statului a transmis spre reexaminare Parlamentului şapte legi şi a înaintat Curţii Constituţionale trei obiecţii de neconstituţionalitate. Până la data de 14 decembrie, la Administraţia Prezidenţială au fost înregistrate 68 de cereri de graţiere. Şeful statului nu a aprobat cereri de graţiere nici în acest an.
În 2021, preşedintele a acordat peste 970 de decoraţii. Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, până la data de 14 decembrie, au fost acordate 971 de decoraţii naţionale şi pe domenii de activitate, civile şi militare de pace (inclusiv cele care intră sub incidenţa Legii nr. 182/2002), dintre care 14 au fost acordate unor instituţii din domeniul învăţământului, sănătăţii şi culturii. Au mai fost acordate 16 decoraţii de război, 26 de decoraţii Drapelelor de Luptă ale unităţilor militare, respectiv un număr total de 82 de Medalii comemorative „Centenarul Războiului pentru Întregirea Neamului” şi Medalii aniversare „Centenarul Marii Uniri”. Două decoraţii au fost returnate.