Klaus Iohannis cere Parlamentului să reexamineze legea privind aprobarea OUG-ului care prevede restricții anti-COVID
În acest context, Administrația Prezidențială a publicat textul integral al cererii transmise de către președintele României.
„Doamnei Anca Dana DRAGU, Președintele Senatului
În temeiul articolului 77 alineatul (2) din Constituția României, republicată, formulez următoarea
CERERE DE REEXAMINARE asupra Legii privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 2/2021 pentru completarea art. 38 din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19
La data de 4 iunie 2021 Parlamentul României a transmis Președintelui României, în vederea promulgării, Legea privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 2/2021 pentru completarea art. 38 din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.
Acordarea posibilității de suspendare a activităților cu prezența fizică a antepreșcolarilor, preșcolarilor și elevilor
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 2/2021 are ca obiect de reglementare completarea art. 38 din Legea nr. 55/2020, în sensul acordării posibilității de suspendare a activităților care impun prezența fizică a antepreșcolarilor, preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ și continuarea activităților didactice în sistem on-line, prin ordin al ministrului educației. Cu ocazia aprobării OUG nr. 2/2021, Parlamentul a completat conținutul normativ al acesteia. Astfel, prin pct. 3 al articolului unic al legii supuse reexaminării, după articolul 62 al Legii nr. 55/2020 s-a introdus un nou articol, art. 621, cu următorul cuprins: „(1) Prevederile art. 61 și 62 se aplică în mod corespunzător centrelor de reținere și arestare preventivă din subordinea Ministerului Afacerilor Interne. (2) Măsurile prevăzute la art. 61 alin. (l) se pot dispune prin dispoziție a inspectorului general al Inspectoratului General al Poliției Române, iar informarea prevăzută la art. 61 alin. (2) se comunică, în mod corespunzător, ministrului afacerilor interne”.
Precizăm că art. 62 din Legea nr. 55/2020, la care face trimitere art. 621, nou-introdus prin legea supusă reexaminării, a fost abrogat la data de 2 mai 2021, prin dispozițiile art. 17 lit. b) din Legea nr. 114/2021 privind unele măsuri în domeniul justiției în contextul pandemiei de COVID-19. Or, prin raportarea la o dispoziție legislativă abrogată se creează o situație normativă confuză, destinatarii normei fiind în dificultate atunci când trebuie să identifice norma juridică aplicabilă, ceea ce duce la o stare de insecuritate juridică. Însă, securitatea juridică a persoanei este un concept în considerarea căruia legiuitorul are obligația să asigure stabilitatea legislativă și exercitarea drepturilor și libertăților fundamentale în condiții optime.
Având în vedere aceste aspecte, considerăm că legea supusă reexaminării nu îndeplinește standardele de calitate a legii stabilite la art. 13 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, potrivit cărora actul normativ trebuie să se integreze organic în sistemul legislației, scop în care acesta trebuie corelat cu prevederile actelor normative de nivel superior sau de același nivel, cu care se află în conexiune.
Față de argumentele expuse mai sus și având în vedere competența legislativă exclusivă a Parlamentului, în calitate de organ reprezentativ suprem al poporului român și de unică autoritate legiuitoare a țării, vă solicităm reexaminarea Legii privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 2/2021 pentru completarea art. 38 din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19”, este scris în cererea transmisă de Klaus Iohannis și publicată de Administrația Prezidențială.
Sursă foto: INQUAM Photos/Octav Ganea