Joi, cu ocazia Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene, președintele Klaus Iohannis a anunțat că alocarea, începând cu acest an, a 2,5% din PIB pentru Apărare va permite derularea de proiecte majore de înzestrare a Forţelor Aeriene.
Preşedintele Klaus Iohannis a transmis joi, cu prilejul Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene, că alocarea, începând cu acest an, a 2,5% din PIB pentru Apărare va permite derularea de proiecte majore de înzestrare a Forţelor Aeriene şi de îmbunătăţire semnificativă a condiţiilor de executare a misiunilor de luptă. Totodată, președintele a spus că se va constitui un hub regional de instruire dedicat aeronavelor F-16.
Urmează proiecte majore în Apărare
”Alocarea, începând cu acest an, a 2,5% din PIB pentru Apărare va permite derularea de proiecte majore de înzestrare a Forţelor Aeriene şi de îmbunătăţire semnificativă a condiţiilor de executare a misiunilor de luptă, precum suplimentarea aeronavelor F-16, care fac tranziţia către platformele F-35.
Totodată, pe teritoriul ţării noastre urmează constituirea unui hub regional de instruire dedicat aeronavelor F-16, ceea ce va conferi României poziţionarea ca lider regional pe acest palier, contribuind astfel la creşterea coeziunii, demonstrarea unităţii şi întărirea posturii de descurajare şi apărare euroatlantică”, a spus Klaus Iohannis.
Klaus Iohannis, mesaj de Ziua Aviaţiei Române
„În fiecare an, pe 20 iulie, sărbătorim Ziua Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene, odată cu cea a Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul, patronul spiritual al acestora. Aducem astăzi un omagiu tuturor celor care au servit sau servesc cu profesionalism şi devotament, în ţară şi în străinătate, Forţele Aeriene, precum şi aviaţia civilă de transport, utilitară şi sportivă din România.
Totodată, îi comemorăm pe temerarii pionieri ai aviaţiei româneşti şi pe cei care, personal navigant sau auxiliar, au făcut sacrificiul suprem pe câmpul de luptă, în teatrele de operaţii în care România a fost prezentă, precum şi în misiunile şi exerciţiile desfăşurate pe teritoriul naţional.” a transmis preşedintele.
Contextul actual de securitate este unul dificil
De asemenea, Klaus Iohannis a transmis că ”Forţele Aeriene Române reprezintă o componentă modernă şi importantă a Armatei României, fiind capabile să execute întreaga gamă de misiuni, de la apărarea spaţiului aerian naţional şi aliat până la sprijinirea autorităţilor publice în cazul unor situaţii de urgenţă”
”Contextul actual de securitate, deosebit de dificil, generat de războiul declanşat de Federaţia Rusă împotriva Ucrainei, a scos în evidenţă, încă o dată, importanţa Forţelor Aeriene Române ca mijloc de răspuns la provocările militare de securitate din regiunea Mării Negre şi de pe întregul Flanc Estic. Acţiunile oportune desfăşurate de aviatorii militari, alături de militarii din celelalte categorii de forţe şi structuri ale Armatei României, contribuie semnificativ la consolidarea profilului ţării noastre la nivel regional şi euroatlantic, dând consistenţă eforturilor naţionale de creştere a securităţii aliate în regiune”, a mai spus Klaus Iohannis.