Administrația Prezidențială informează că președintele Klaus Iohannis a semnat în prima zi a acestei săptămâni patru decrete pentru promulgarea unor legi importante.
Este vorba despre legea privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 38/2021 pentru aprobarea unor măsuri în domeniul garantării creanțelor salariale.
Legea a fost modificată în luna mai a acestui an și prevede următoarele:
„(1) În anul 2021, începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, prin derogare de la prevederile art. 30 alin. (2) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, şi de la prevederile art. 5 din Legea nr. 200/2006 privind constituirea şi utilizarea Fondului de garantare pentru plata creanţelor salariale, cu modificările ulterioare, din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului se pot aloca, pe bază de hotărâri ale Guvernului, sume pentru transferuri din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale, către Fondul de garantare pentru plata creanţelor salariale.
(2) Se autorizează Ministerul Finanţelor să introducă modificările corespunzătoare în structura cheltuielilor bugetului de stat, în volumul şi structura bugetului Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale, precum şi în structura veniturilor şi cheltuielilor bugetului asigurărilor pentru şomaj, în vederea majorării cu sumele alocate din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, potrivit alin. (1)”, se arată în lege.
Decretele semnate de președintele Klaus Iohannis
Totodată, șeful statului a mai promulgat și legea privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 207/2020 privind reglementarea unor măsuri în domeniul bugetar.
O altă lege promulgată deșeful statului este cea privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.
De menționat este faptul că o altă lege promulgată de șeful statului îi vizează pe românii din străinătate. Klaus Iohannis a semnat și decretul pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 33/2021 pentru modificarea și completarea Legii nr. 156/2000 privind protecția cetățenilor români care lucrează în străinătate.
„Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat luni, 13 decembrie 2021, următoarele decrete:
Decret pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 38/2021 pentru aprobarea unor măsuri în domeniul garantării creanțelor salariale (PL-x 256/09.06.2021);
Decret pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 207/2020 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 4/2009 privind reglementarea unor măsuri în domeniul bugetar (PL-x 86/08.02.2021);
Decret privind promulgarea Legii pentru modificarea și completarea Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 (PL-x 271/16.06.2021);
Decret pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 33/2021 pentru modificarea și completarea Legii nr. 156/2000 privind protecția cetățenilor români care lucrează în străinătate (PL-x 230/02.06.2021)”, anunță Administrația Prezidențială.