Klaus Iohannis, decizie de ultimă oră! Avertismentul președintelui în prag de carantină

Marţi, Klaus Iohannis a avut o videoconferinţă bilaterală cu președintele Consiliului European, Charles Michel, în vederea pregătirii reuniunii Consiliului European de la Bruxelles ce va avea loc joi şi vineri şi la care va participa şi şeful statului român. Marţi seara, după videoconferinţă, preşedintele Iohannis a susţinut o conferinţă de presă la Palatul Cotroceni.

Preşedintele Klaus Iohannis va participa, joi şi vineri, la reuniunea Consiliului European, care va avea loc la Bruxelles. Pe agenda de discuţii a reuniunii se află subiecte referitoare la pandemia de COVID-19, viitoarele relaţii dintre Uniunea Europeană şi Marea Britanie, precum şi combaterea schimbărilor climatice. Totodată, liderii europeni vor aborda şi teme cu privire la relaţiile externe ale Uniunii Europene, informează Administraţia Prezidenţială.

Potrivit sursei citate, în ceea ce priveşte pandemia de COVID-19, discuţiile se vor concentra pe aspecte precum: stadiul actual al răspândirii virusului, măsurile de limitare a răspândirii acestuia, impactul economico-social al pandemiei şi necesitatea redresării economice, precum şi dezvoltarea de vaccinuri împotriva COVID-19.

„Preşedintele Klaus Iohannis va exprima preocuparea cu privire la ritmul accelerat de creştere a numărului de cazuri de infectare cu COVID-19 la nivel european, context în care va pleda pentru o coordonare sporită între statele membre ale Uniunii Europene. De asemenea, preşedintele României va susţine restabilirea, cât mai curând posibil, a celor patru libertăţi de circulaţie în cadrul Pieţei Interne a Uniunii şi se va pronunţa pentru menţinerea deschisă a fluxurilor de aprovizionare între statele membre”, arată Administraţia Prezidenţială.

Ce a transmis românilor preşedintele Iohannis în conferinţa de presă de marţi seara

„Vedem o creștere îngrijorătoare la nivelul tuturor indicatorilor relevanți pentru epidemia de COVID-19 în România. Gradul de ocupare a paturilor la ATI riscă să atingă în curând un prag alarmant. În ciuda eforturilor uriașe ale medicilor, prea mulți români pierd zilnic lupta cu acest virus. În spatele statisticilor seci se află familii îndurerate și o suferință profundă.

Suntem în valul doi al epidemiei și este imperativ să inversăm acest trend negativ. Nu trebuie să intrăm în panică, însă este un act de maximă transparenţă să comunicăm toate detaliile. Doar înțelegând corect imaginea de moment, putem depăși cu bine, împreună, această criză fără precedent. Fără un efort colectiv, va fi însă imposibil să reușim!

Fac din nou apel la cetățeni să fie prudenți și să respecte cu strictețe toate reglementările în vigoare. Sunt lucruri simple, pe care le putem face fiecare dintre noi, precum purtatul măștii în public, indiferent dacă sunt spații închise sau nu.

Nu ne putem permite supraaglomerarea spitalelor și imposibilitatea de a mai trata cazurile severe. Am cerut evaluarea în timp real a paturilor de la ATI și pregătirea și pentru situații mai grave.

Știu cât de grele și epuizante au fost aceste luni, în care viața noastră s-a schimbat radical. Restricțiile sunt doar de moment, însă viețile celor dragi nouă nu le mai putem aduce înapoi. Experiența din ultimele luni arată clar că situația poate fi ținută sub control prin respectarea normelor sanitare. Acum avem mult mai multe informații medicale despre virus, iar autoritățile se adaptează permanent și învață, inclusiv din propriile greșeli, pentru a lua măsurile necesare.

Să nu ne amăgim singuri, această etapă nu va trece de la sine. O vom depăși doar respectând cu stricteţe regulile și încuranjându-i pe cei de lângă noi să facă la fel. Suntem o națiune puternică și trebuie să o dovedim din nou!”, a declarat, marţi, preşedintele Iohannis.