Președintele României, Klaus Iohannis, a efectuat miercuri o vizită oficială în Ungaria. Șeful statului a purtat discuții cu președintele Ungariei, Katalin Novák și a atras atenția asupra declarațiilor și gesturilor controversate.
Iohannis, despre dezvoltarea relațiilor cu Ungaria
Într-o conferință de presă comună, Klaus Iohannis a subliniat importanța dezvoltării relațiilor bilaterale și a consolidării dialogului și cooperării dintre cele două țări. El a menționat disponibilitatea totală a României de a susține și dezvolta Parteneriatul Strategic cu Ungaria. De asemenea, președintele Iohannis a făcut apel la o abordare deschisă, transparentă și pragmatică a relațiilor bilaterale, bazată pe încredere reciprocă.
„Vizita mea astăzi la Budapesta, la invitația doamnei Președinte Katalin Novák, constituie un semnal important privind dezvoltarea viitoare a relației noastre bilaterale. Am continuat astăzi dialogul cu doamna Președinte, după vizita sa de la București, de anul trecut, și după Summit-ul Inițiativei celor Trei Mări de la București, unde am fost împreună în septembrie.
Am exprimat disponibilitatea deplină a autorităților române de a acționa pentru consolidarea dialogului și a cooperării bilaterale și de a oferi și mai multă substanță Parteneriatului Strategic dintre țările noastre”, a afirmat Klaus Iohannis.
Iohannis a atras atenția asupra declarațiilor și gesturilor controversate de la Budapesta
Pe de altă parte, Iohannis a cerut liderilor de la Budapesta să evite declarațiile și gesturile controversate. De asemenea, șeful statului a cerut prudență atunci când intenționează să facă investiții în regiunea Ardeal fără dialog cu Bucureștiul.
Iohannis a subliniat, de asemenea, rolul comunităților de etnici maghiari din România în consolidarea legăturilor dintre cele două state și a subliniat că protecția drepturilor acestora este responsabilitatea statului român.
„Am subliniat că persoanele care aparțin minorităților naționale contribuie la crearea și consolidarea unor punți de legătură între statul de cetățenie – singurul care are răspunderea pentru protecția drepturilor acestora – și statul înrudit”, a completat șeful statului.
Președintele a vorbit și despre oportunitățile pentru dezvoltarea cooperării dintre România și Ungaria
Președintele României, Klaus Iohannis, a menționat că în cadrul discuțiilor cu președintele Ungariei s-au abordat aspectele legate de protejarea drepturilor identitare ale etnicilor români din Ungaria, cu accent pe mass-media și educația în limba maternă.
De asemenea, cei doi lideri au discutat despre potențialele oportunități pentru dezvoltarea cooperării economice și sectoriale, infrastructură și securitate energetică între cele două țări.
Președintele Iohannis a subliniat că această cooperare economică ar trebui să fie structurată prin proiecte de interes comun, care să nu discrimineze pe criterii etnice și care să acopere întreg teritoriul României. El a subliniat, de asemenea, că aceste proiecte trebuie să respecte legislația românească și europeană și să aibă acordul partenerilor români.
„Suntem deschiși să sprijinim investițiile ungare pe tot teritoriul țării noastre și vom încuraja companiile românești să investească în continuare în Ungaria”, a mai punctat președintele României.
Discuții despre subiecte importante de pe agenda europeană
Klaus Iohannis a mai spus că au fost abordate și mai multe subiecte legate de agenda europeană. Ei au discutat despre Președinția Consiliului Uniunii Europene pe care Ungaria o va deține în a doua jumătate a anului viitor și au subliniat angajamentul ambelor țări de a avansa agenda europeană pentru o Uniune Europeană unită, puternică și rezilientă.
„Avem nevoie de o Uniune capabilă să răspundă prin soluții comune provocărilor unui context internațional foarte complicat”, a mai arătat Klaus Iohannis.
De asemenea, președintele Iohannis a menționat sprijinul ambelor țări pentru continuarea procesului de extindere a Uniunii Europene, subliniind susținerea fermă a României pentru începerea negocierilor de aderare la UE cu Ucraina și Republica Moldova până la sfârșitul anului.
În plus, președintele Iohannis a abordat subiectul aderării României la Spațiul Schengen, menționând că acesta rămâne o prioritate pentru țara noastră și a exprimat încrederea că Ungaria sprijină această extindere.
„Contăm și pe mai departe pe sprijinul Ungariei și vă mulțumesc, doamnă Președinte, pentru că ați expus foarte clar sprijinul pentru această extindere. Am discutat, de asemenea, despre situația din plan regional, european și global, profund afectată de războiul de agresiune declanșat de Rusia împotriva Ucrainei”, a conchis Iohannis.