Șeful statului Klaus Iohannis a calificat, luni, 19 decembrie, drept „o chestiune complicată” scandalul de corupţie din cadrul Parlamentului European, precizând că magistrații trebuie lăsați acum să investigheze cazul.
Klaus Iohannis: cazul de corpuție de la Bruxelles este o chestiune complicată
„O chestiune complicată, neaşteptată este scandalul care a izbucnit acum câteva zile în Parlamentul European legat de acuzaţii de corupţie şi vreau să spun public, am spus-o şi doamnei preşedinte, că o susţin, o susţinem 100%. Felul direct, corect, deschis şi ferm în care a abordat aceste chestiuni reprezintă cu siguranţă calea corectă, fiindcă Parlamentul European, în ansamblu, îşi face treaba foarte bine. Uniunea Europeană, în ansamblu, rezolvă problemele, dar, atunci când sunt găsite situaţii că anumite persoane nu fac ceea ce aşteaptă electoratul de la ele, e clar că trebuie să fie anchetate aşa cum scrie la carte, fără prea multe menajamente politice. Procurorii trebuie lăsaţi să îşi facă treaba.”, a declarat şeful statului, după întâlnirea avută cu preşedintele Parlamentului European, Roberta Metsola, care se află într-o vizită la Bucureşti.
La întrebarea cu privire la informațiile pe care le deține în contextul în care există preocupări în societate că ar fi şi oficiali români implicaţi în acest caz de corupţie, Klaus Iohannis a răspuns că nu are alte date decât cele furnizate de Parlamentul European.
Discuțiile dintre cei doi oficiali au vizat și problema războiului din Ucraina
Şeful statului Klaus Iohannis şi Roberta Metsola au purtat mai multe discuții cu privire la problema Schengen, dar au discutat și despre „chestiuni mai generale, mai complicate legate de Uniunea Europeană”.
„Am concluzionat, cum cred că s-a şi aşteptat, că este extrem de importantă unitatea noastră în Uniunea Europeană. Unitatea este arma cea mai puternică pe care o avem, indiferent dacă vorbim de războiul declanşat de Rusia împotriva Ucrainei, unde unitatea este vitală, sau în alte crize, unde fără unitate nu vom reuşi să facem faţă, de exemplu criza energetică. În acest context, evident că a venit vorba şi despre sancţiunile pe care le-am hotărât împotriva Rusiei. Chiar în ultima seară a Consiliului de săptămâna trecută a fost aprobat al nouălea pachet de sancţiuni şi aici s-a văzut încă o dată că unitatea este vitală. Iar de unitate şi solidaritate este nevoie şi în relaţia cu Ucraina, dar şi în interiorul Uniunii.”, a conchis Klaus Iohannis. Discuţiile dintre cei doi au vizat şi extinderea Uniunii Europene.