Klaus Iohannis, dezamăgit de ajutorul financiar acordat de CE fermierilor români
Joi, 23 martie 2023, președintele României, Klaus Iohannis, a vorbit despre decizia Comisiei Europene (CE) de a oferi doar 10 milioane de euro compensaţii pentru fermierii români supuşi şocului importurilor de cereale din Ucraina. Potrivit spuselor sale, oficialii europeni trebuiau să ţină cont de faptul că România a făcut sacrificii imense pentru a înlesni exportul de cereale din Ucraina către pieţele lumii, iar decizia luată este „regretabilă” și pune sub semnul întrebării buna credinţă a Comisiei Europene.
„Situaţia se prezintă la modul următor: Ministerul Agriculturii livrează date Comisiei Europene. Comisia Europeană foloseşte o formulă de calcul, fără să negocieze cu nimeni, şi acordă anumite ajutoare. Este posibil ca datele furnizate de Minister să nu fi fost gândite profund, dar nu le-am văzut şi nu pot să le comentez. Este, pe de altă parte, foarte ciudat ca în Comisia Europeană pe aceste speţe să nu se negocieze nimic, ci să se folosească formule. Aceste lucruri nu pot fi rezolvate, după părerea mea, contabiliceşte.
Sunt chestiuni complicate. Trebuie să ţinem cont sau cel puţin trebuia Comisia Europeană să ţină cont de faptul că noi am făcut sacrificii imense pentru a înlesni exportul de cereale din Ucraina spre pieţele lumii. Nu au făcut-o. Nu ştiu de ce nu au făcut-o, dar vom afla. Este regretabil că astfel de abordări ultra birocratice pun sub semnul întrebării buna credinţă a Comisiei”, a afirmat, joi, Klaus Iohannis.
Declarația sa a fost făcută la trei zile distanță după ce Comisia Europeană a anunţat că vrea să recurgă la o rezervă de criză pentru a sprijini fermierii din România, Polonia şi Bulgaria, o rezervă de criză în valoare de 56,3 milioane de euro, finanţată din rezerva Politicii Agricole Comune (PAC), pentru a compensa pierderilor economice datorate creşterii importurilor de cereale şi oleaginoase venite din Ucraina şi pentru a limita impactul dezechilibrelor pieţei.
Prin urmare, Comisia Europeană a propus alocarea sumei de 29,5 milioane de euro pentru Polonia, 16,75 de milioane de euro pentru Bulgaria și doar 10,05 milioane de euro pentru România, însă va autoriza Varșoviei, Sofiei și Bucureștiului să dubleze sumele alocate prin ajutoare de stat.
România va continua să ajute Ucraina
În ciuda acestui fapt, Klaus Iohannis a anunțat că România va continua să ajute Ucraina pentru că „așa este corect” şi pentru că nu se poate trece peste faptul că Rusia a încălcat toate normele internaţionale, prin atacare unui stat independent.
„Pe de altă parte, orice război creează un stres major şi cu cât eşti mai aproape de el, stresul este mai mare. E de înţeles că românii îşi doresc pace, însă nu se poate ceda aşa uşor. Dacă se cedează, toată arhitectura internaţională va dispărea. Echilibrul global pe care l-am construit cu sacrificii şi foarte greu după al Doilea război mondial, e unul corect.
Nu poate fi acceptat ca uns tat mare şi puternic să facă ce vrea pe glob. De aceea suntem de partea Ucrainei. Condiţiile în care se va negocia pacea vor fi găsite de cei implicaţi. Nu poate nimeni să negocieze peste capul ucrainenilor pacea. Iar ajutorul pe care îl dăm Ucrainei, îl dăm fiindcă suntem convinşi că aşa este corect”, a explicat, joi, președintele României.
Referitor la informațiile care au apărut în presa națională, potrivit cărora România a fost printre primele state care a semnat contractele pentru achiziţia de muniţie, Klaus Iohannis a zis: „România, de principiu a fost de acord cu acest proiect. E o abordare europeană, nu naţională şi noi o sprijinim. Ea e gândită să se desfăşoare cu bani europeni, printr-o agenţie. Nu se doreşte o achiziţie de tip naţional şi noi suntem de acord cu ea.”