Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, că este crucial ca sprijinul Uniunii Europene şi al statelor membre să continue atât pentru Ucraina, cât şi pentru refugiaţii ucraineni, subliniind şi necesitatea adoptării de noi sancţiuni pentru Rusia.
Klaus Iohannis: Presiunea pe Rusia trebuie intensificată
„Este crucial ca sprijinul Uniunii Europene şi al statelor membre să continue atât pentru Ucraina, cât şi pentru refugiaţii ucraineni. Am prezentat măsurile luate de România pentru a sprijini economia Ucrainei, greu încercată de război, prin facilitarea tranzitului prin ţara noastră al mărfurilor ucrainene, inclusiv al produselor alimentare către pieţe terţe. Am abordat, de asemenea, necesitatea adoptării de noi sancţiuni pentru Rusia şi a continuării demersurilor de izolare a acesteia pe plan internaţional.
Presiunea trebuie să se intensifice pentru ca Rusia să înceteze invazia şi să pună capăt agresiunii”, a precizat Klaus Iohannis, în conferinţa de presă comună cu omologul german, Frank-Walter Steinmeier, care se află miercuri într-o vizită oficială în România.
Klaus Iohannis, despre dificultățile Republicii Moldova
De asemenea, preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, că a discutat cu omologul german, Frank-Walter Steinmeier, despre dificultăţile majore cu care se confruntă Republica Moldova în contextul războiului din Ucraina, punctând că este necesară mobilizarea de sprijin consistent pentru Chişinău.
„Am discutat astăzi şi despre dificultăţile majore cu care se confruntă Republica Moldova în contextul războiului din Ucraina. Este necesară mobilizarea de sprijin consistent pentru Chişinău, iar România şi Germania au aceeaşi abordare, suntem alături de Republica Moldova şi România contează pe sprijinul Germaniei în demersul de organizare, aici, la Bucureşti, a celei de-a doua Conferinţe a Platformei de Sprijin pentru Republica Moldova”, a spus preşedintele Iohannis, în conferinţa comună cu omologul german, Frank-Walter Steinmeier.
Şeful statului a reiterat că România sprijină pe deplin integrarea Republicii Moldova, a Ucrainei şi a Georgiei în Uniunea Europeană.
Amintim că, preşedintele Klaus Iohannis l-a primit, miercuri, la Palatul Cotroceni, pe omologul său german, Frank-Walter Steinmeier, aflat în vizită oficială în România.
Vizita preşedintelui Frank-Walter Steinmeier are loc în contextul aniversării a 30 de ani de la semnarea, la 21 aprilie 1992, a Tratatului dintre România şi Germania privind cooperarea prietenească şi parteneriatul în Europa, document-cadru emblematic al istoriei contemporane a relaţiei bilaterale, a informat Administraţia Prezidenţială.