Administrația Prezidențială a transmis că întrevederea lui Klaus Iohannis cu premierul Luxemburgului va fi dedicată discutării subiectelor de actualitate de pe agenda bilaterală, europeană și internațională.
„Întrevederea Președintelui României cu Prim-ministrul Luxemburgului va fi dedicată discutării subiectelor de actualitate de pe agenda bilaterală, europeană și internațională. Vor fi abordate teme prioritare în relația româno-luxemburgheză, în principal dinamizarea cooperării economice și sectoriale, cu accent pe domeniul finanțelor și fintech, tehnologiile de vârf și turism.
În contextul amenințărilor la adresa securității europene provocate de agresiunea rusă din Ucraina, vor fi discutate cele mai recente evoluții, măsurile de sprijinire a Ucrainei, susținerea Republicii Moldova, precum și extinderea cooperării militare româno-luxemburgheze, în cadrul NATO”, a transmis Administrația Prezidențială.
Klaus Iohannis a participat la reuniunea extraordinară a Formatului București 9
Potrivit informațiilor transmise de Administrația Prezidențială, Klaus Iohannis va participa, în calitate de vorbitor principal, la ediția inaugurală a Forumului Grupului Băncii Europene de Investiții.
Tema evenimentului este „Adaptarea la o lume în schimbare” („Adapting to a Changing World”), Forumul fiind conceput ca o platformă de reflecție asupra provocărilor și oportunităților la nivel mondial și a efectelor asupra agendei investiționale a Uniunii Europene.
În marja participării la Forumul Grupului Băncii Europene de Investiții, Președintele Klaus Iohannis va avea întrevederi bilaterale cu Werner Hoyer, Președintele Băncii Europene de Investiții, și cu Odile Renaud-Basso, Președintele Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare.
Amintim că președintele Klaus Iohannis a participat miercuri, în Polonia, la reuniunea extraordinară a Formatului București 9 (B9), la care au fost prezenți președintele SUA, Joe Biden, și pe Secretarul General al NATO, Jens Stoltenberg.
„Președintele României, Klaus Iohannis, va participa miercuri, 22 februarie 2023, la Varșovia, Republica Polonă, alături de Președintele Republicii Polone, Andrzej Duda, la reuniunea extraordinară a Formatului București 9 (B9), avându-i ca invitați pe Președintele Statelor Unite ale Americii, Joe Biden, și pe Secretarul General al NATO, Jens Stoltenberg”, a transmis anterior Administrația Prezidențială.
Summitul B9 s-a desfășurat în contextul împlinirii unui an de la declanșarea războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei, la 24 februarie 2022, și a avut ca obiectiv continuarea coordonării dintre Aliații de pe Flancul Estic al NATO și SUA, pe fondul provocărilor de securitate generate de război.