Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, joi, decretele privind eliberarea din funcţie a unor magistraţi, ca urmare a pensionării, informează Administraţia Prezidenţială.
Este vorba de Adriana-Daniela Barcău, eliberată din funcţia de judecător cu grad profesional de tribunal la Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, şi de Nicoleta-Daniela Bîtă, eliberată din funcţia de judecător la Judecătoria Vaslui.
Amitim că, în urmă cu zi, Klaus Iohannis a semnat decretele pentru eliberarea din funcţie a mai multor magistraţi, ca urmare a pensionării acestora.
Administrația Prezidențială a oferit atunci informații despre cei ieșiti la pensie
România, angajată în promovarea toleranţei şi bunei înţelegeri în societate
Pe de altă parte, tot astăzi, preşedintele Klaus Iohannis a vorbit și despre implementarea Strategiei naţionale pentru prevenirea şi combaterea antisemitismului, xenofobiei, radicalizării şi discursului instigator la ură. El a arătat că acest pas demonstrează, încă o dată, hotărârea României în promovarea toleranţei şi bunei înţelegeri în societate.
„În acest an, se împlinesc 145 de ani de la numirea primului ofiţer evreu în Armata României. Mauriciu Brociner, înrolat voluntar în cadrul batalionului comandat de căpitanul Nicolae Valter Mărăcineanu, a fost ulterior avansat la gradul de sublocotenent şi a participat la Războiul de Independenţă din 1877-1878, în atacul asupra Redutei Griviţa 2, în timpul căruia a fost rănit. Pentru curajul său, sublocotenentul Mauriciu Brociner a fost decorat cu Ordinul ‘Steaua României’ şi a primit cetăţenia română, alături de cei peste 880 de etnici evrei care au luptat în Armata Română în timpul Războiului de Independenţă”, a precizat Iohannis, în mesajul prezentat de către consilierul de stat Mihai Şomordolea în cadrul unei ceremonii desfăşurate în Capitală cu ocazia marcării a 145 de ani de la numirea primului ofiţer evreu în Armata României.
Acum suntem ‘Toţi pentru unul, unul pentru toţi!’
Şeful statului arată că evenimentul de joi pune în evidenţă „unitatea şi dăruirea” cu care locuitorii ţării noastre, indiferent de etnie, au luptat sub culorile drapelului românesc pentru libertatea, independenţa şi idealurile naţionale, iar „sacrificiile lor nu vor fi uitate”.
„Lupta în comun, umăr la umăr, a tuturor celor care împărtăşesc aceleaşi valori şi idealuri, este astăzi chiar spiritul Alianţei din care România face parte. Acum suntem ‘Toţi pentru unul, unul pentru toţi!’, iar sub această deviză a Alianţei Nord-Atlantice, cea mai puternică alianţă politico-militară defensivă, militarii noştri se pregătesc şi luptă împreună cu camarazii lor din statele NATO, într-o expresie a comuniunii de valori şi a cetăţeniei democratice, în care respectul diversităţii noastre culturale ne întăreşte şi ne apropie”, afirmă Iohannis.
Intoleranţa şi actele de violenţă împotriva unor întregi categorii de oameni nu trebuie tolerate
Preşedintele adaugă în mesajul său că, în actualul context marcat de multiple crize, se accentuează însă intoleranţa şi actele de violenţă împotriva unor întregi categorii de oameni, iar astfel de manifestări „nu trebuie tolerate”.
Klaus Iohannis arată că implementarea Strategiei naţionale pentru prevenirea şi combaterea antisemitismului, xenofobiei, radicalizării şi discursului instigator la ură pentru perioada 2021-2023, care produce deja efecte benefice la nivel naţional, demonstrează, încă o dată, hotărârea României în promovarea toleranţei şi bunei înţelegeri în societate.
„Doar prin cunoaştere şi respect reciproc, valorile umaniste universale care stau la baza Cartei Universale a Drepturilor Omului şi a Tratatelor Uniunii Europene vor triumfa, contribuind la creşterea toleranţei şi consolidarea păcii, iar ţara noastră este pe deplin angajată în această direcţie. Mulţumesc comunităţii evreieşti pentru implicarea în viaţa socială din România şi îi asigur pe membrii acesteia, precum şi pe cei ai celorlalte grupuri etnice de pe teritoriul ţării noastre, de întregul meu sprijin în realizarea dezideratelor propuse. Doar împreună putem contribui la dezvoltarea României”, mai transmite şeful statului.