Klaus Iohannis i-a scris lui Joe Biden! SUA se pregătesc de comemorarea vieților pierdute în atentatele din 11 septembrie 2001.
Teroriștii islamiști au deturnat în acea zi tragică patru avioane de linie, cu care au atacat Turnurile Gemene din New York și Pentagonul. Un al patrulea s-a prăbușit în urma ripostei pasagerilor.
Klaus Iohannis i-a scris lui Joe Biden! ”Suntem alături de poporul american”
Președintele Klaus Iohannis a transmis o scrisoare președintelui Statelor Unite ale Americii, Joseph R. Biden, cu ocazia comemorării a 20 de ani de la atentatele din 11 septembrie 2001, anunță Administrația prezidențială.
”Stimate domnule Președinte,
Astăzi, la 20 de ani de la teribilele atacuri din 11 septembrie 2001, gândurile noastre se îndreaptă către familiile victimelor, către supraviețuitori, salvatori și toți cei ale căror vieți au fost afectate de acel act criminal, de ură.
După atentatele teroriste, suferința comună s-a transformat în solidaritate și un țel comun, în Statele Unite și peste tot în lume, în țările Aliate și partenere, inclusiv în România. Hotărârea generală de a face față provocărilor comune rămâne o lecție valoroasă, mereu relevantă, într-o perioadă în care cu toții ne confruntăm în continuare cu amenințări atât din partea unor actori statali, cât și non-statali.
În această zi de comemorare, suntem alături de poporul american și ne reafirmăm hotărârea de a combate terorismul și extremismul violent, indiferent de ideologie, și de a spori reziliența societăților noastre prin consolidarea acelor valori comune care stau la baza acestora și care le întăresc – democrația, drepturile omului, libertatea de exprimare, statul de drept.
Vă rog să primiți, domnule Președinte, asigurarea deosebitei mele considerații”, arată mesajul transmis de președintele României.
20 de ani de la tragedie
Sâmbătă, 11 septembrie 2021, Statele Unite ale Americii comemorează 20 de ani de la atentatele teroriste de la World Trade Center.
Preşedintele SUA Joe Biden va vizita sâmbătă 11 septembrie cele trei locuri emblematice ale atentatelor care au avut loc în urmă cu 20 de ani: New York, Pennsylvania (est) şi Pentagonul, a anunţat sâmbătă Casa Albă.
Potrivit unui comunicat, preşedintele american şi soţia sa Jill Biden vor ”aduce un omagiu şi vor comemora vieţile pierdute” la New York, unde au căzut turnurile gemene de la World Trade Center, în Shanksville, Pennsylvania, unde s-a prăbuşit un avion deturnat de patru jihadişti şi în Arlington, Virginia, în apropiere de Washington, unde a fost atacat Departamentul Apărării al SUA.