Administraţia Prezidenţială a informat că preşedintele Klaus Iohannis îi va decora miercuri pe sportivul David Popovici şi pe antrenorul acestuia, Adrian Rădulescu, într-o ceremonie care va avea loc la Palatul Cotroceni.
De asemenea, Klaus Iohannis i-a conferit Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Cavaler sportivului David Popovici, dublu medaliat cu aur, în semn de „înaltă apreciere şi recunoştinţă pentru talentul, dăruirea, devotamentul şi profesionalismul de excepţie dovedite în cadrul celei de a 19-a ediţii a Campionatelor Mondiale de Nataţie de la Budapesta (18 iunie – 3 iulie), impunându-se ca un simbol al tinerei generaţii de campioni şi contribuind, pe această cale, la afirmarea sportului românesc pe plan internaţional”, a transmis Administraţia Prezidenţială.
Totodată, preşedintele Klaus Iohannis a conferit Ordinul Naţional „Pentru Merit” în grad de Cavaler antrenorului Adrian Rădulescu în semn de „înaltă apreciere şi recunoştinţă pentru dăruirea, devotamentul şi profesionalismul de care a dat dovadă în pregătirea participării româneşti la cea de a 19-a ediţie a Campionatelor Mondiale de Nataţie de la Budapesta (18 iunie – 3 iulie), contribuind astfel la cucerirea a două medalii de aur”.
David Popovici este noul campion mondial de juniori la 100 metri liber
Amintim că David Popovici a câștigat cea de-a patra medalie de aur la Campionatul European de Înot pentru Juniori de la Otopeni. Înotătorul român s-a clasat primul în proba de 100 m liber, completându-și colecția de medalii de aur, după cea de la 50 m și 200 m liber individual și ștafetă 4×100 liber.
Românul a terminat cursa cu timpul de 47,69, după ce a întors primul și la capătul primei lungimi de bazin.
Popovici a câștigat anterior medalia de aur la 200 metri și 50 metri liber masculin și a contribuit și la titlul de campioană europeană a ștafetei masculine de 4×100 metri liber și a celei de vicecampioană europeană a celei de ștafetă mixtă de 4×100 metri liber.
După prestația remarcabilă de la mondialele de seniori de la Budapesta, unde s-a impus în probele de 100 și 200 metri liber, Popovici își continuă dominația în probele de înot liber, obținând toate cele trei medalii de aur în probele de sprint (50, 100 și 200 metri) și la europenele de juniori.