Republica Moldova a primit statutul de țară candidat la UE. Klaus Iohannis: Îmi doresc ca România și Republica Moldova să fie împreună în UE

Șeful statului a precizat că dorește ca, într-un termen rezonabil, să ajungem în momentul în care țara noastră va fi în Uniunea Europeană împreună cu Republica Moldova. Spusele lui Klaus Iohannis vin în contextul în care Ucraina și Republica Moldova au primit statutul de țară candidat la Uniunea Europeană.

Klaus Iohannis a precizat că succesul de care se bucură acum Republica Moldova este un succes al UE, al țării conduse de Maia Sandu, dar și al României.

„Cu siguranță că este un succes al nostru al tuturor, al UE, al Republicii Moldova, într-o parte rezonabilă și al României. Trebuie să fim conștienți, ne bucurăm foarte mult de acest succes, la care România a lucrat, ne-am implicat tot timpul pentru a promova înțelegerea și iată acum și acordarea statutului. Acest lucru ne bucură foarte mult, însă să fim conștienți: este primul pas dintr-o serie mai lungă de pași și îmi doresc tare mult ca într-un termen rezonabil să ajungem în faza în care se întâmplă ce am descris în prima mea campanie electorală pentru președinția României, ca România și Moldova să fie împreună în UE”, spune președintele Klaus Iohannis.

Klaus Iohannis nu a dorit să discute despre condițiile concrete pentru aderarea Republicii Moldova la UE

Președintele României a fost întrebat dacă printre condițiile pentru aderarea Republicii Moldova la UE se regăsește și rezolvarea conflictului transnistrian, Klaus Iohannis nu a dorit să discute pe marginea acestui subiect.

„Astăzi nu intrăm în discutarea soluțiilor concrete pentru probleme pe care le conoaștem. Astăzi ne bucurăm că a fost acordat statutul de candidat Republicii Moldova. Sunt multe probleme complicate care trebuie discutate, analizate și lămurite, iar chestiunea transnistreană este una deosebit de complexă”, spune președintele României.

Statutul primit de Ucraina și Republica Moldova reprezintă un pas înainte

Șeful statului este de părere că decizia Comisiei Europene de a acorda acest statut Ucrainei și Republicii Moldova reprezintă un mare pas înainte.

„Este un mare pas care s-a făcut astăzi (…) Cred că prin acest pas putem să spunem că s-a schimbat paradigma extinderii europene, politica extinderii a primit un nou impuls”, a mai spus președintele României, Klaus Iohannis.