Președintele român Klaus Iohannis este în corzi! Șeful statului a trimis înapoi Parlamentului așa-numitul ‘Tratatul de la Trianon’. Proiectul de lege ar face din 4 iunie o sărbătoare națională în România. În consecință, Camera Deputaţilor se întruneşte, marţi, în şedinţă, pe ordinea de zi figurând reexaminarea, la cererea preşedintelui Klaus Iohannis, a legii pentru declararea zilei de 4 iunie ca Ziua Tratatului de la Trianon.
Comisia pentru cultură a Camerei, sesizată în fond, a întocmit un raport de respingere a cererii preşedintelui şi adoptarea legii în forma trimisă, iniţial, la promulgare. Legea are ca obiect de reglementare declararea zilei de 4 iunie ca Ziua Tratatului de la Trianon şi prevede posibilitatea organizării, la nivel naţional şi local, de manifestări cultural-educative şi ştiinţifice consacrate conştientizării semnificaţiei şi importanţei acestui Tratat.
În acest sens, autorităţile centrale şi locale, organizaţiile neguvernamentale şi reprezentanţii societăţii civile pot contribui la organizarea acţiunilor prin acordarea de sprijin material şi logistic. Totodată, Societatea Română de Radiodifuziune şi Societatea Română de Televiziune pot include în programele lor emisiuni culturale ori aspecte de la manifestările dedicate acestei sărbători.
În 13 mai, Camera Deputaţilor a adoptat, în calitate de for decizional, proiectul de lege şi l-a trimis preşedintelui pentru promulgarea legii. Preşedintele Iohannis a sesizat Curtea Constituţională, însă Curtea a respins obiecţiile de neconstituţionalitate. Ulterior, şeful statului a retrimis Parlamentului legea spre reexaminare.
În motivarea cererii de reexaminare se arată că legea trimisă la promulgare a generat numeroase critici, atât din partea experţilor, cât şi a organizaţiilor neguvernamentale. „Reacţiile produse la nivelul societăţii civile, precum şi amploarea acestora au pus în evidenţă faptul că această lege, în forma adoptată de Parlament, nu a reprezentat rezultatul unui proces autentic şi consistent de consultare şi dezbatere publică”, se mai arată în cerere. Preşedintele a considerat că se impune reanalizarea legii prin reluarea de către Parlament a întregului proces deliberativ asupra legii şi iniţierea unei largi analize şi consultări, în care sa fie implicaţi specialişti, istorici, cercetători, profesori, academicieni, instituţii de învăţământ, instituţii publice, reprezentanţi ai societăţii civile.
În 30 septembrie, Senatul a respins, în calitate de primă Cameră sesizată, cererea de reexaminare a preşedintelui şi a adoptat legea în forma trimisă la promulgare.