Acești români câștigă mai mult decât Klaus Iohannis. În ciuda faptului că Guvernul caută bani pentru a acoperi gaura din buget, următoarele persoane beneficiază de sute de mii de lei în fiecare lună.
Mai precis, 11.415 de angajați din instituțiile și autoritățile publice au încasat în luna februarie a acestui an un salariu mai mare de 14.600 de lei, în ciuda faptului că Guvernul caută bani pentru a acoperi gaura din buget.
Cea mai mare sumă încasată în luna februarie de un bugetar a fost de 153.420 de lei
Mai mult, cea mai mare sumă încasată în luna februarie de un bugetar a fost de 153.420 de lei. Trebuie menționat că aceasta este de 10 ori mai mult decât indemnizația președintelui Klaus Iohannis.
Această sumă uriașă a fost plătită de către Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM) unui angajat.
Ar fi vorba despre un angajat care a dat în judecată ANCOM și a câștigat în instanță
Nu ar fi vorba despre președintele ANCOM, ci despre un angajat care a dat în judecată ANCOM și a câștigat în instanță, conform informațiilor publicate de antena3.ro
Potrivit sursei menționate, ANCOM a acordat de-a lungul timpului diverse compensații bănești, cum ar fi în situațiile de încetare a CIM prin concediere în cuantumuri ce au atins și niveluri de aproximativ 300.000 lei, fie despăgubiri ca urmare a unor decizii definitive pronunțate de instanță în procese care au avut la baza legislația muncii, în cuantumuri ce au atins și niveluri de aproximativ 670.000 lei.
Guvernul ar putea revizui salariile bugetarilor
Amintim că ministrul Investițiilor și Fondurilor Europene, Marcel Boloș, a oferit anterior explicații suplimentare despre respectarea sarcinilor asumate prin PNRR. Potrivit acestora, Guvernul ar putea revizui salariile bugetarilor sau ar putea chiar să reducă numărul acestora.
„(…) În timp ce peste tot se vorbea despre o gaură la buget de 20 de miliarde, eu am prezentat la un post de televiziune reforma salarizării unitare pe care România și-a asumat-o pentru a obține banii din PNRR din cea de-a patra tranșă. Într-adevăr, o ocazie foarte bună să le iei și să le arunci împreună în malaxorul de speculă. Aceste două chestiuni sunt total separate, fără legătură una cu cealaltă.
Primul subiect, legat de ,,gaura din buget”, este o problema legată strict de bugetul de anul acesta, unde Ministerul Finanţelor trebuie să găsească soluții, iar domnul premier a dispus măsuri in acest sens la nivelul Guvernul României.
În schimb, eu am vorbit de nevoia de consolidare pe termen lung. Avem prevăzute, astfel:
a) reforma pensiilor, inclusiv cea a pensiilor speciale;
b) reforma fiscal-bugetară;
c) reforma salarizării publice;
d) reforma guvernanței companiilor de stat.
Împrejurările curente mă determină să spun cu subiect și predicat că nu am vorbit niciodată de tăierea de salarii în contextul reducerii de cheltuieli. Ci am vorbit despre ceea ce scrie în PNRR: sustenabilitatea cheltuielilor bugetare.
Astfel, Guvernul, prin coordonatori de reformă și investiții, respectiv Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, împreună cu ministerele de linie, respectiv Ministerul Finanţelor, trebuie să vină cu soluții privind implementarea acestora”, a scris ministrul pe pagina sa de socializare.